Social

Marea Britanie ar putea sa ne dea liber la munca

„Voi recomanda guvernului Marii Britanii sa elimine restrictiile de pe piata fortei de munca pentru lucratorii romani. Decizia, intr-un sens sau altul, va trebui luata pana la sfarsitul acestui an”, a anuntat ieri, in cadrul unei conferinte de presa, Keith Vaz , membru al Parlamentului britanic, presedinte al Comitetului pentru Afaceri Interne din cadrul Camerei Comunelor. El a marturisit ca, inca de la intrarea Romaniei in UE, a fost partizanul liberalizarii pietei fortei de munca pentru romani. „Imigrantii au contribuit la ceea ce este Marea Britanie astazi, una din cele mai mari puteri economice ale lumii”, a explicat parlamentarul britanic. De fapt, Keith Vaz nu este britanic sadea. El a povestit ziaristilor romani ca provine dintr-o familie de imigranti indieni care s-au stabilit in Marea Britanie in 1965, cand el avea 9 ani. Parlamentarul britanic nu a dat nici o explicatie privind campania furibunda din Marea Britanie referitoare la imigrantii romani. Totusi, a invocat un posibil motiv: socul avut de autohtoni in momentul primei mari extinderi a Uniunii Europene. In 2004, cand s-a decis liberalizarea totala a pietei pentru cetatenii noilor state UE, desi oficialii britanici se asteptau la 12.000 de imigranti polonezi, s-au trezit cu ... 400.000. Oficialii romani nu cred ca vrem sa emigram in UK. Scenariul polonez nu pare a fi plauzibil si in cazul romanilor. Keith Vaz s-a intalnit zilele trecute cu premierul Tariceanu, cu Dorin Marian - seful cancelariei primului ministru, Paul Pacuraru – ministrul Muncii, Tudor Chiuariu – ministrul Justitiei, Vasile Nita – subsecretar de stat in cadrul Ministerului Internelor, Mihai Gheorghiu – seful Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni si Bogdan Chiritoiu – consilier de stat la Administratia Prezidentiala. Toti acesti oficialii i-au dat asigurari ca romanii nu sunt foarte dornici sa lucreze in Marea Britanie. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea