Social

Maradona: "Decizia lui Blatter e ridicola"

Fostul mare fotbalist Diego Maradona critica masura FIFA de a interzice disputarea meciurilor la mari altitudini.

Marele star al fotbalului argentinian, Diego Armando Maradona , a jucat intr-un meci caritabil disputat pe Stadionul „Hernando Siles" din capitala Boliviei, La Paz, situata la o altitudine de 3.600 metri. In partida urmarita de 30.000 de spectatori a jucat si presedintele bolivian Evo Morales.

Maradona a dorit sa demonstreze ca se poate juca fotbal si la o asemenea altitudine in ciuda deciziilor luate de FIFA. „Eu, la 47 de ani, alaturi de presedintele Morales am demonstrat FIFA ca se pot juca meciuri pe astfel de terenuri. Trebuie sa joci acolo unde te-ai nascut, nici macar Dumnezeu nu poate interzice acest lucru si in niciun caz Blatter.

Aceasta masura este una ridicola pentru ca ei vor sa oblige Bolivia sa joace in alta parte. Este o rusine si decizia este una politica", a declarat Maradona. Echipa Prietenii lui Maradona a castigat cu 7-4 in fata formatiei presedintelui Morales, meciul fiind organizat pentru ajutorarea victimelor inundatiilor.

La 47 de ani, Maradona a demonstrat ca poate juca fotbal fara probleme la o altitudine de 3.600 metri

FIFA a anuntat vineri ca meciurile oficiale de fotbal la altitudini mai mari de 2.750 de metri se pot juca numai daca echipei vizitatoare ii este acordata o saptamana de aclimatizare, iar la peste 3.000 de metri se prevad doua saptamani de aclimatizare.

Din moment ce cluburile sunt obligate sa le dea drumul jucatorilor cu cinci zile inainte de meci, decizia FIFA interzice aproape jucarea meciurilor la altitudini mari. Tarile afectate de aceste masuri sunt Bolivia, Ecuador, Peru si Columbia. Arenele de pe lista neagra a FIFA sunt Hernando Silves din La Paz (3.640 m), Atahualpa Stadium - Quito (2.800 m), Garcilasco de la Vega din Cuzco (3.300 m) si El Campin Stadium – Bogota (2.750 m).

 

Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea