Social

Manichiura prin îndepărtarea cuticulei se va practica şi în noile condiţii ale UE

Manichiura clasică ce presupune îndepărtarea cuticulei, prin tăierea cu forfecuţa, se va practica şi de acum înainte, dacă forfecuţele vor fi sterilizate, sau cu instrumente de unică folosinţă, spun specialiştii în domeniu. Potrivit lui Carmen Okabe, preşedinte al Uniunii Naţionale a Esteticienilor Profesionişti din Romania (UNEPR), serviciile de manichiură ce presupun îndepărtarea prin tăiere a cuticulei se vor putea face în continuare, dar instrumentarul va trebui sterilizat prin fierbere în sterilizatoare . Carmen Okabe a explicat şi faptul că pentru angajaţi saloanelor de machiaj permanent prin tatuare precum şi în cele de bodypiercing şi tatuaj estetic este obligatorie vaccinarea împotriva virusului hepatitei B, iar clienţii minori vor putea fi tatuaţi doar cu acordul părinţilor, care trebuie să însoţească la cabinet tanărul. Ministerul Sănătăţii a elaborat un proiect de act normativ prin care se reglementează faptul că în cabinetele de machiaj cosmetic, manichiură şi pedichiură nu se va fuma, iar esteticienele vor fi obligate să utilizeze mănuşi de unică folosinţă. Noile reguli prevăd ca orice produs cosmetic din ceară să fie folosit o singură dată pentru un singur client, iar dacă există utilaje de filtrare pentru ceară, care o fierb la 120 de grade, ea poate fi refolosită. De asemenea, spatulele de lemn trebuie folosite pentru un singur client, iar cele refolosibile trebuie curăţate după fiecare pacient. În cazul manichiurii sau al pedichiurii, toate instrumentele folosite pentru tăierea unghiilor trebuie dezinfectate cu un dezinfectant intermediar. Într-un cabinet de cosmetică este interzisă operaţiunea de îndepărtare a unghiilor încrestate. Dacă esteticianul constată că pielea din jurul unghiilor prezintă leziuni atunci va amana tăierea acestora.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea