Social

Lucescu Jr. se teme de siretul Boloni

Prima intalnire dintre romanii grupei G a Cupei UEFA va avea loc astazi, de la ora 20.00, meciul fiind transmis de Antena 1. Loti Boloni a ajuns la Bucuresti cu gandul de a recupera punctele pierdute in prima partida disputata pe propriul teren cu Stuttgart (0-2). Antrenorul lui Rennes incearca sa-si adjudece victoria chiar pe stadionul unde era foarte aproape de a deveni antrenor, patronul alb-visiniilor, George Copos, aflandu-se in tratative avansate pentru aducerea fostul selectioner al Romaniei langa sine. ,Principalul" francezilor s-a comportat in declaratii ca si fostii adversari ai Stelei, antrenorul si jucatorii formatiei Valerenga sustinand ca pentru ei este mai important campionatul intern. ,Obiectivul nostru numarul unu este campionatul, si nu Cupa UEFA. Nu mi-am dorit niciodata sa cad cu o echipa din Romania si din aceasta cauza imi pare foarte rau. Oricum, trebuie sa incercam sa ne luam inapoi punctele pierdute prosteste cu Stuttgart", a precizat Boloni despre esecul din prima partida a grupei, in care echipa sa a fost depasita prin doua goluri inscrise in ultimele minute ale jocului. Tehnicianul din Grant, care a studiat, ajutat si de directorul tehnic Mihai Stoica, doua meciuri disputate de Rennes in ultimele saptamani, nu s-a lasat convins de declaratiile romanului din Franta. ,Domnul Boloni face declaratii strategice. Nu cred ca adversarii nostri de maine sunt dezinteresati de aceasta competitie. Afirmatiile dansului nu au decat un singur scop ascuns, sa ne deruteze. Poate doreste sa-si asigure un alibi in cazul in care echipa sa nu se va califica", a replicat Razvan Lucescu. In cealalta partida a grupei, ucrainenii antrenati de Mircea Lucescu se vor deplasa la Stuttgart, iar PAOK, invinsa de Sahtior in prima etapa, va sta.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea