Social

"Luam sase puncte"

Gica Popescu spune ca echipa nationala este suficient de matura acum pentru a se putea califica la un turneu final. „Baciul" crede ca Slovenia poate fi invinsa in ambele manse, atat sambata, cat si miercuri Cel care a fost capitanul primei reprezentative la barajul de trista amintire din 2001 contra Sloveniei spera ca nationala lui Mutu si Chivu sa isi ia revansa in fata ex-iugoslavilor, in meciurile de sambata si miercuri. - Cat de dezamagit ai fost dupa ce Slovenia a oprit Romania in 2001 din drumul spre Campionatul Mondial din Japonia si Coreea de Sud? - A fost o dezamagire imensa. Dupa deziluzia din 1994, cand Suedia ne-a eliminat in sferturile de finala ale Campionatului Mondial din Statele Unite, acel baraj mi-a provocat cea mai mare suferinta. Ar fi fost al patrulea mondial la care as fi participat, dar asa se intampla in cariera unui fotbalist, exista momente frumoase, dar si momente mai putin fericite. - Si atunci, ca si acum, s-a spus ca slovenii nu au nicio sansa in fata tricolorilor. - Asa este, dar nu intotdeauna valoarea face diferenta. Noi nu ne-am gandit nici macar un moment ca am putea fi eliminati in acel baraj. Dar si soarta a fost nedreapta cu noi, pentru ca in ambele partide i-am dominat pe sloveni , am jucat extraordinar, ne-a fost refuzat si un penalty, dar ei au inscris niste goluri incredibile, pe care niciodata dupa aceea in istoria lor nu au mai reusit sa le marcheze. Aveau un antrenor calit in campionatul Italiei, Srecko Katanec, si echipa lor juca foarte defensiv si pe contraatac. - Care e diferenta dintre nationala Romaniei de atunci si cea de acum? - La acea vreme, noi reprezentam un grup amestecat de jucatori, unii din generatia de aur , altii din cea actuala, ca Mutu, Contra, Chivu, Marius Niculae , Pancu etc. Eliminarea in fata Sloveniei a fost greu de digerat pentru noi. Acum, lucrurile s-au schimbat, in sensul ca ultimele rezultate au aratat ca jucatorii au mult mai multa incredere in ei. S-a vazut ca pot juca de la egal la egal cu Cehia, Olanda, Spania. Fotbalistii nostri nu au crescut in valoare, dar acum au mare incredere in ei, ceea ce uneori inseamna mult mai mult decat talentul. Credeti-ma ca asa e, am trecut prin situatii de-astea. Popescu, acum sase ani, contra Sloveniei- Ce crezi ca se va intampla in aceste doua meciuri cu Slovenia? - Sper ca se va intampla acum ceea ce ar fi trebuit sa se petreaca si in 2001: sa obtinem sase puncte. Cheia calificarii la EURO este sa obtinem punctaj maxim cu formatiile mai slabe, nu din meciurile cu Olanda si Bulgaria. Daca invingem echipele normale, ca sa zic asa, ne vom califica in fata bulgarilor Bulgaria va mai pierde puncte cu Slovenia, Albania sau Belarus. Noi trebuie doar sa invingem aceste echipe si vom fi calificati la Campionatul European. Gheorghe Popescu fost international Programul tricolorilor Lotul echipei nationale de fotbal a efectuat ieri-dimineata un antrenament care a durat aproximativ o ora si jumatate. Victor Piturca a pus accentul pe pregatirea tactica si, din fericire, niciunul dintre elevii sai nu a mai acuzat vreo problema medicala. In a doua parte a zilei, tricolorii au mai efectuat o sedinta de vizionare, cu meciurile disputate pana acum de sloveni in preliminariile Campionatului European din 2008. Decolarea spre Slovenia este programata azi la ora 18:00, de pe Aeroportul "Henri Coanda".

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea