Social

Lista lui Seres dinamiteaza scena politica

Scena politica a fost dinamitata ieri de declaratiile ministrului economiei si comertului, Codrut Seres . Acesta a reclamat existenta unor interese transpolitice care incearca „sa acapareze decizia” la nivelul firmelor de stat. Ministrul a declarat ca directorii acestor companii au primit telefoane din partea unor parlamentari sau primari, din toata sfera politica, prin care li se solicita ajutorul astfel incat anumite firme sa castige licitatii importante. "Evenimentul zilei" a aflat, din surse apropiate lui Seres, ca si el a fost tinta presiunilor venite din partea a patru politicieni, dintre care doi deputati, un senator si un primar. Potrivit informatiilor EVZ, politicienii „lobby-isti” sunt: > Dan Ioan Popescu, deputat PC (coleg de partid cu Seres!); > Ioan Oltean, deputat PD; > Puiu Hasotti, senator PNL; > Gheorghe Stefan - „Pinalti”, primar PNL de Piatra Neamt; > cativa politicieni din UDMR. Cine sunt "baietii destepti" din afacerile cu energie Patru politicieni, dintre care doi deputati, un senator si un primar, au facut presiuni chiar asupra ministrului economiei si comertului, Codrut Seres, sustin surse confidentiale. Acestora li s-au adaugat si politicieni din tabara UDMR, pentru a sustine interesele anumitor firme cu interese majore pe piata energiei electrice. Potrivit unor surse din ministerul condus de Seres, acesta a primit numeroase telefoane de-a lungul timpului de la deputatul Dan Ioan Popescu (PC), de la deputatul Ioan Oltean (PD), de la senatorul Puiu Hasotti (PNL), de la primarul Gheorghe Stefan "Pinalti" (PNL), dar si de la anumiti politicieni din UDMR. Fiecare dintre acestia a intervenit pentru cate o firma. Dan Ioan Popescu, fostul ministru PSD al economiei, ajuns acum in partidul lui Dan Voiculescu, ar fi sustinut firma Euro-P.E.C. SA Galati. Potrivit acelorasi surse, DIP impreuna cu seful sau pe linie de partid, Dan Voiculescu, l-au bagat in sedinta pe Seres in urma cu trei saptamani. Intalnirea, una extrem de tensionata, s-a lasat cu pumni batuti in masa de Dan Ioan Popescu, care i-a sugerat lui Seres sa permita anumitor firme sa obtina contracte pentru energie. DIP nu a raspuns ieri la telefon pentru a comenta acest lucru. Deputatul clujean Ioan Oltean a sunat pentru firma Benny Alex SRL, din Cluj-Napoca, societate care cumpara energie ieftina de la complexul energetic turceni si vinde scump catre o alta companie de stat, Electrica SA. Oltean nu a raspuns ieri la telefon, in ciuda insistentelor noastre. Interese liberale Senatorul liberal Puiu Hasotti a intervenit pentru Elcomex IEA SA, societate ce are sediul in orasul sau natal, Constanta. Firma are un contract gras cu Hidroelectrica, la care se adauga si altele cu Centrala Atomoelectrica de la Cernavoda, a caror valoare se ridica la 250 de miliarde de lei vechi. Puiu Hasotti a respins orice implicare si ne-a declarat ca ultima data a vorbit cu ministrul Seres acum sase luni. "Elcomex este o firma din judetul Constanta. Nu stiu cu ce se ocupa. Nu stiam ca are constracte pe piata energetica. Nu uitati ca eu nu am avut si nu am nicio firma si ca nu am vandut nicio guma de mestecat in viata mea", s-a delimitat Hasotti. Un al doilea liberal acuzat ca ar fi recurs la presiuni este Gheorghe Stefan "Pinalti". Acesta ar fi intervenit pentru societatea Green Energy SRL, companie in care fiul sau, Gabriel Stefan, detine 40a din actiuni. Firma are un contract substantial, de 80 de miliarde de lei vechi, incheiat cu Complexul Energetic Turceni. "Ultima data am vorbit cu Seres acum cateva luni, jumatate de an, nu stiu exact. Este o diversiune politica datorita faptului ca am semnat alaturi de Flutur si acum se fac tot felul de speculatii", a argumentat primarul de ce astfel de informatii au ajuns in posesia EVZ. Codrut Seres, ministrul economiei, a reclamat ieri existenta unor interese transpolitice care incearca sa "acapareze decizia" la nivelul companiilor aflate in portofoliul statului, iar persoane din mediul politic intervin pentru castigarea licitatiilor. Firul rosu La cine merg kilowatii imorali Patronii firmelor care fac profituri uriase din afacerile cu energie cumparata de la stat sunt, in mare masura, necunoscuti. Cateva exceptii se remarca. Patronii companiei Euro-P.E.C. SA sunt Comsa Adrian Marcel, care, impreuna cu sotia, Alina Comsa Durbaca, detine 89a din companie. Alina Comsa Durbaca este corespondentul EVZ pentru orasul Galati. Mircea Toader, actualul secretar de stat din Ministerul de Interne, fost deputat al Partidului Democrat pentru circumscriptia Galati, este nasul lor de cununie. Celalalt actionar important este Peligrad Ion Ovidiu. El este un fost lucrator al Ministerului de Interne. Potrivit unor informatii, aceasta firma are doua contracte de cumparare de energie electrica care expira in decembrie 2007 si decembrie 2008. Cantitatea de energie pe care o poate tranzactiona: peste 370.000 Mwh. In 2005, Euro-P.E.C. a avut o cifra de afaceri de 174.486.777,00 RON si opt salariati. Beny Alex SRL, firma din Cluj cu care deputatul Ion Olteanu este prieten, are doua contracte de achizitie de energie electrica. Amandoua dau dreptul companiei sa cumpere 252.000 de Mwh la un pret mai mic si sa-l revanda cu unul mult mai mare. Cele doua contracte au fost incheiate in ianuarie si septembrie 2006, iar termenul de finalizare a contractelor este ultima zi a acestui an. Cifra de afaceri a companiei clujene, pentru anul 2005, a fost de 27.200.496,00 RON. Compania este detinuta de Vasile Tantas, afacerist din Negresti Oas, unul dintre milionarii in dolari din Top 300 Capital. Elcomex IEA SA Constanta, firma care a beneficiat de vorbele bune ale lui Puiu Hasotti, a avut o cifra de afaceri de 52.578.606,00 RON. Aceeasi firma este beneficiara unui contract cu statul in valoare de 25.060.649 RON de la Centrala Nucleara de la Cernavoda. Firma este detinuta de Ion Grecu. Un contract mare pentru cumpararea de energie electrica are si Green Energy SRL, unde actionar este fiul liderului PNL Neamt Gheorghe Stefan, zis "Pinalti": peste un milion de Mwh. Stefan Gabriel detine 40a din companie. Contractul firmei sale expira la sfarsitul lui 2008. Firma care a fost sustinuta de anumiti politicieni UDMR se numeste Energobit. Printre patronii Energobit SRL se regaseste Peter Pal, un apropiat al conducerii UDMR Cluj. Peter Pal a recunoscut pentru presa locala ca este membru activ al UDMR si un sustinator al platformei liberale din formatiunea maghiara. Firma a avut, in 2005, o cifra de afaceri de 39.571.479,00 RON. (Marius Draghici) Lista lui Seres Ministrul economiei, conservatorul Codrut Seres, a amplificat ieri scandalul tranzactiilor cu energie, declarand ca primeste telefoane si scrisori din partea unor politicieni din tot spectrul politic, inclusiv parlamentari si primari, pentru a favoriza anumite firme sa castige contractele de furnizare de energie electrica sau licitatii organizate de companiile din portofoliul ministerului pe care il conduce. "Interesele transpolitice incearca sa acapareze decizia in unele companii din portofoliul statului, iar colaborarea transpolitica pentru satisfacerea intereselor economice incearca sa devina o moda fireasca in Romania anului 2006", a acuzat Seres. Intrebat de ziaristi cine sunt politicienii care fac presiuni, ministrul a refuzat sa dea vreun nume, preferand sa fie confuz: "Politicieni din toate partidele". La fel de confuz a fost si in momentul in care i s-a cerut sa dezvaluie numele firmelor care castiga in mod regulat licitatiile organizate de Romgaz si Electrica. El a preferat sa dea doar niste indicii: "Uitati-va cine castiga si apoi vedeti cine este in spatele acelor firme". Saptamana trecuta, Seres i-a suspendat din functie timp de 30 de zile pe directorii generali ai celor doua companii, Alexa Iakob si, respectiv, Nicolae Coroiu, perioada in care Corpul de Control al ministerului va analiza respectivele licitatii. Piedica pentru "baietii destepti" In acest an, Seres a emis un ordin prin care ii obliga pe toti producatorii de electricitate sa vanda curent numai prin bursa de energie. In plus, producatorii trebuie sa renegocieze pana la finele lui 2006 toate contractele de livrare de energie, chiar daca acestea se intind dincolo de 1 ianuarie 2007. Masura ii afecteaza pe "baietii destepti", adica firmele care au achizitionat curent ieftin de la stat, in baza unor contracte incheiate fara licitatie, si il vand din nou la stat, castigand in felul acesta sume uriase. Una dintre aceste firme este Grivco, companie ce apartine tocmai sefului lui Seres pe linie de partid, Dan Voiculescu. Seres a tinut sa precizeze ca a primit prin posta un plic anonim care continea un proiect de ordin ce prevedea amanarea cu sase luni a intrarii in vigoare a prevederii privind vanzarea energiei pe bursa. Filat de... paparazzi Ca sa dea o amploare si mai mare scandalului, ministrul Seres a declarat ca, de doua saptamani, el si sotia sa sunt urmariti "de dimineata pana seara" de doua masini. Oficialul guvernului a spus ca a informat serviciile secrete despre acest caz. Dar, surpriza: la cateva ore dupa ce a facut aceste afirmatii, conducerea ziarului "Atac" anunta ca masinile apartineau cotidianului si ca au fost trimise sa monitorizeze activitatea extraprofesionala a ministrului. SPP confirma cele spuse de ziarul "Atac", insa mai mentioneaza ca exista si o a treia masina, care apartinea unei persoane fizice. REACTII Conservatorii s-au inflamat, democratii cer dovezi Afirmatiile facute ieri de Codrut Seres, ministrul economiei, i-au surprins neplacut pe colegii sai din PC. Deputatul conservator Nicolae Popa a sustinut ca "Seres nu a informat niciodata Biroul Politic sau grupul parlamentar despre nemultumirile si problemele sale" si i-a cerut acestuia sa faca publice numele celor care au facut presiuni asupra sa. In plus, conservatorii au precizat ca i-au trimis deja o adresa oficiala lui Seres prin care ii cer sa le puna la dispozitie toate documentele privind vanzarea Petrom. Si democratii asteapta lamuriri din partea ministrului economiei. "Cerem imperativ ministrului Seres sa faca publice numele reprezentantilor PD care au facut vreodata presiuni politice asupra sa pentru a favoriza orice fel de contract", a precizat ieri presedintele executiv al PD, Adriean Videanu. Acuzatiile ministrului conservator au generat o reactie lipsita de sens din parte guvernului. Purtatorul de cuvant Oana Marinescu a declarat: "Primul-ministru le-a cerut inca de la inceputul mandatului membrilor guvernului, in mod repetat, ca deciziile pe care le iau in exercitarea mandatului lor sa respecte legea si interesul public. Premierul Tariceanu le-a solicitat constant ministrilor sa nu cedeze la interventii si presiuni facute pentru a-i determina sa serveasca diverse interese private, indiferent care ar fi sursa acestora". Un fel de "foaie verde loboda, curge apa-n beci". Presedintele PNL Bucuresti, Ludovic Orban, a tinut sa socheze si de aceasta data: astfel de presiuni asupra ministrilor, venite din partea "tuturor parlamentarilor", sunt "normale in orice tara civilizata", a spus acesta. SPP n-a stiut nimic Serviciul de Protectie si Paza (SPP) a anuntat ca ministrul economiei a solicitat asigurarea protectiei sale abia ieri, in jurul orei 12.00, adica imediat dupa conferinta de presa. "SPP nu detine date in sensul amenintarii Domniei Sale sau a familiei si nici nu a primit informatii in acest sens de la alte institutii din domeniul sigurantei nationale. Conform legii, SPP va informa Consiliul Suprem de Aparare a Tarii", se arata intr-un comunicat trimis de SPP. Si serviciul de informatii interne a demarat deja verificarea celor reclamate ieri de Seres si pregateste o informare in acest sens, dupa cum a declarat purtatorul de cuvant al SRI, Marius Bercaru. (Mihaela Dinca) (continuarea in Evenimentul Zilei )

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea