Social

Liderii UE pregatesc un "cadru comun" pentru recunoasterea independentei Kosovo

Liderii europeni discuta astazi pregatirea "unui cadru comun" pentru a recunoaste independenta provinciei Kosovo, atunci cand va fi cazul. Importanta acestui cadru comun a fost subliniata de premierii europeni, care au adaugat ca decizia de a recunoaste sau nu formal sciziunea teritoriului Serbiei va reveni fiecarei tari in parte. Insa nici unul dintre liderii prezenti la Bruxelles nu a inaintat o posibila data cand ar putea interveni declaratia de independenta a teritoriului gestionat de ONU din 1999 si in care europenii, dornici sa faca uitata inactiunea lor in fata conflictelor din anii 90, inteleg sa "joace un rol de prim-plan", dupa cum observa AFP. Insa orice miscare in acest sens va fi amanata pana dupa alegerile din Serbia, care vor avea loc pe 20 ianuarie. Intre timp Uniunea Europeana si Statele Unite negociaza cu liderii din Kosovo pentru a "coordona" aceasta independenta, dezaprobata vehement de Serbia si Rusia. In plus se pare ca SUA si UE vor sustine in aleeri fortele proeuropene ale actualului presedinte Boris Tadici , mai conciliant in acest dosar decat adversarii sai nationalisti. In plus Serbia este incurajata sa accelereze pregatirile pentru aderarea la UE si sa faca mai multe eforturi pentru a indeplini conditiile necesare pentru a ajunge sa semneze un acord de stabilizare si asociere cu UE. Cel mai important impediment in calea acestui pas se leaga de "eforturile insuficiente ale Belgradului pentru arestarea fostului lider militar al sarbilor din Bosnia, Ratko Mladici , inculpat de Tribunalul Penal International pentru fosta Iugoslavie". Se pare ca astazi liderii europeni se vor declara "dispusi sa accelereze lucrarile de pregatire a unei misiuni de sprijin pentru politia si justitia kosovara si pentru infiintarea unui Biroul civil international". Aparent UE intentiona sa trimita aceasta misiune in Kosovo dupa acordul ONU, insa pentru ca un astfel de act nu exista Uniunea cauta un alt mod de a legitima interventia europeana. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea