Social

Liberalul Hasotti tine cu Basescu

Cetateanul Puiu Hasotti va vota la referendum proiectul pentru introducerea votului uninominal propus de Traian Basescu, impotriva convingerii sale de liberal. Vicepresedintele PNL considera ca legea pentru care Guvernul si-a asumat raspunderea este mult mai buna decat proiectul lui Basescu, dar justifica votul sau prin consecventa liberala. "PNL a fost primul partid care a propus introducerea votului uninominal, asa ca sustin orice demers pe aceasta tema. Referendumul este, totusi, initiat gresit, suprapus alegerilor europarlamentare, ceea ce genereaza confuzie in randul alegatorilor", a declarat vineri la Constanta senatorul liberal. Hasotti a remarcat ca desi in plina campanie electorala, partidele politice sint caracterizate mai degraba de apatie. "Din cauza scandalului generat de Traian Basescu", a explicat liberalul. Puiu Hasotti si-a reafirmat credinta ca PLD si PD vor fuziona dupa europarlamentare. Cea mai noua dovada in acest sens ar fi intalnirea de la Capsa a presedintelui Basescu cu PLD-istii, de ziua lui Theodor Stolojan, in care Basescu a discutat strategia fuzionarii PD-PLD, intr-o noua formatiune politica intitulata Uniunea Populara. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea