Social

Liberalii vor CSAT-ul la casat

Amenintati cu „judecarea“ in CSAT in urma scandalului provocat de propunerea de retragere a trupelor din Irak, liberalii reiau tema desfiintarii acestei institutii. Aflat in localitatea Deda (Mures), la o dezbatere privind CSAT, organizata de Liga Pro-Europa, presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, a declarat ca si PNL sustine desfiintarea acestui organism, considerindu-l ca fiind de sorginte sovietica. Aceasta pozitionare a PNL fata de CSAT vine intr-un moment delicat pentru ministrul liberal al Apararii, Teodor Atanasiu. Propunerea privind retragerea trupelor din Irak a fost respinsa recent de CSAT, fiind sustinuta doar de ministrul Apararii si de premierul Tariceanu. Olteanu: „Nu este o noutate“ Contactat de „Cotidianul“, Bogdan Olteanu ne-a declarat ca afirmatiile sale de la Deda nu reprezinta o pozitie de ultima ora a PNL. „Rezolutia Delegatiei Permanente a PNL din 25 februarie a.c. are un paragraf in care se mentioneaza: «Desfiintarea CSAT, structura de inspiratie sovietica, si preluarea atributiilor acestuia de catre Guvern». Deci, nu este o noutate si nu o legam de nici un eveniment actual“. Olteanu ne-a mai precizat ca desfiintarea CSAT „nu este un subiect de actualitate“, dar a mentionat ca va fi reluat „atunci cind va exista o sustinere parlamentara majoritara in acest sens“, iar PNL va propune in proiectul de modificare a Constitutiei desfiintarea CSAT. Presedintele Camerei a aratat insa ca in acest moment, pentru integrare, „nu exista necesitati si presiuni legate de revizuirea Constitutiei“. Olteanu a mai venit cu un argument privind desfiintarea CSAT: „O astfel de structura nu exista in statele membre ale UE, unde deciziile de securitate si de aparare nationala sint luate la nivelul sefului Executivului“. Lui Atanasiu i se pregateste ceva Comisia de aparare din Senat a transmis catre CSAT, la sfirsitul saptaminii, documentul referitor la o actiune de „lobby“ pe care ofiterii de contrainformatii ar fi urmat sa o desfasoare in Parlament. Pe de alta parte, documentele rezultate din audierea lui Atanasiu pe tema retragerii trupelor din Irak ar urma sa fie transmise si ele Consiliului Suprem de Aparare. Documentele ar urma sa fie analizate, iar in baza unui raport, intocmit de CSAT, ar putea fi sesizata Comisia speciala de la Cotroceni. Astfel, ministrul Apararii ar putea fi „judecat“ in baza Legii raspunderii ministeriale. Doua sint chestiunile care ridica semne de intrebare: transmiterea unor directive de partid prin cifrul de stat , al carui secret ar fi fost pus in pericol prin citirea telegramei transmise de MApN atasatilor militari, si documentul de lobby intocmit de Directia Generala de Informatii a Armatei. Atanasiu mai este acuzat in presa si ca a utilizat Directia Generala de Informatii ( DGIA ) a Armatei in scopuri politice, urmarind oficiali de la Cotroceni. „Solicitare infantila“ „Solicitarea PNL-ului privind desfiintarea CSAT este infantila si demagogica“, a caracterizat Cristian Diaconescu, purtatorul de cuvint al PSD, cererea lui Bogdan Olteanu de desfiintare a CSAT. Diaconescu este de parere ca acest mesaj politic este neserios si demagogic: „Nu ne putem juca cu asemenea chestiuni numai pentru a deturna atentia de la diferite scandaluri si pentru ca avem beneficiul de a vorbi in fata televizorului“. El il acuza pe Bogdan Olteanu ca „asemenea declaratii se fac dupa consultari si analize prealabile“. Basescu: „PNL este rupt de realitate“ In februarie, Traian Basescu se arata iritat de propunerea liberalilor de desfiintare a CSAT, caracterizind PNL ca fiind „un partid departe de realitate“. Seful statului declara la postul public de televiziune: „Ma uitam in comunicatul PNL (in care CSAT era catalogat drept institutie de tip sovietic - n.r.) si constatam cit de departe - si asta m-a ingrijorat - este un partid al Aliantei D.A. de realitatea imediata“. Basescu ironiza atunci acea catalogare a PNL: „Vorbesc de mutat CSAT, institutie de tip sovietic... Si tot acolo se contrazic, dar atributiunile trebuie mutate in alta parte“. Disputa legata de aceasta apreciere a plecat, de fapt, de la dorinta premierului si a sustinatorilor sai de a controla serviciile secrete, care, in prezent, in baza actualei Constitutii, sint coordonate de CSAT al carui sef e insusi seful statului. ( Cristian Oprea ) CSAT - o istorie zbuciumata * CSAT a fost infiintat prin Legea nr. 39 din 13 decembrie 1990; actuala organizare si functionare este reglementata prin Legea nr. 415/2002 * septembrie 1991: presedintele PNTCD, Corneliu Coposu, se pronunta impotriva infiintarii acestui organism considerindu-l ca fiind „stat in stat“ * februarie 2001: presedintele PD, Petre Roman, reuseste in urma lobby-ului facut la organismele internationale sa impiedice infiintarea, sub egida CSAT, a Comunitatii Nationale de Informatii * septembrie 2001: Radu F. Alexandru (PNL): „Prin noua lege, CSAT va deveni un Guvern bis“ * octombrie 2001: tentativa esuata a lui Ion Iliescu de a elimina pe ministrul D.I. Popescu din CSAT * 2001-2002: tentative esuate ale unui grup din PSD condus de deputatul Camil Ovidiu Petrescu de a amenda varianta proiectului de lege privind CSAT * decembrie 2002: cu 221 de voturi „pentru“, doua „contra“, Camera Deputatilor adopta noua lege a CSAT Ce este CSAT Consiliul Suprem de Aparare a Tarii este principala institutie de planificare si de decizie in materie de politica interna de securitate. Modificata in 2003, Constitutia Romaniei prevede, conform articolului 119, ca institutia „organizeaza si coordoneaza unitar activitatile care privesc apararea tarii si securitatea nationala, participarea la mentinerea securitatii internationale si la apararea colectiva in sistemele de alianta militara, precum si la actiuni de mentinere sau de restabilire a pacii“. Legea stabileste si ca „activitatea CSAT este supusa examinarii si verificarii parlamentare“, insa rapoartele Consiliului au mai degraba un caracter formal.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea