Social

Liberalii intra de pe-acum in campanie electorala

Conducerea PNL a hotarat ieri demararea campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare, chiar daca data scrutinului nu a fost stabilita oficial. „Am decis sa intram in campanie din aceasta vara, iar ministrii si alesii locali sa declanseze campania de pe 1 iulie”, a declarat ieri vicepresedintele PNL Teodor Melescanu . Prima actiune in care activul PNL ar trebui mobilizat este reuniunea Ligii Alesilor Locali, care va avea loc in acest weekend la Craiova. Conducerea PNL isi propune sa-i implice pe primarii si pe consilierii locali liberali. „Alesii locali ai PNL nu sunt mobilizati suficient, considera ca primul examen serios va fi la alegerile locale de la anul, iar noi trebuie sa schimbam aceasta stare de spirit ”, afirma unul dintre liderii liberali. Pana atunci, liberalii incearca sa stopeze caderea in sondajele de opinie, negand pe toate canalele colaborarea cu PSD. Este si cazul lui Melescanu. Acesta a tinut sa precizeze ca singurul lucru cert este ca democratii sunt cei care au negociat cu social-democratii lui Mircea Geoana, insa nu au obtinut o intelegere politica. Melescanu a raspuns astfel acuzatiilor lansate de presedintele PD, Emil Boc, care afirmase ca PSD si PNL au semnat un pact secret, iar cea mai buna dovada este faptul ca oamenii lui Geoana nu sustin motiunea de cenzura.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea