Social

Liberalii, impotriva lui Basescu

Liberalii vor aduce, vineri dimineata , la consultarile cu Traian Basescu o lista de argumente contrare ideii prezidentiale privind transformarea Legislativului intr-un parlament unicameral .
Biroul Permanent al PNL i-a mandatat, marti seara, pe cei sapte lideri care vor merge la Cotroceni, presedintele Calin Popescu Tariceanu, vicepresedintii Teodor Meles-canu, Dan Radu Rusanu , Puiu Hasotti si Gheorghe Flutur, deputatul Titu Gheorghiof si ministrul Bogdan Olteanu, sa-l convinga pe seful statului ca un nu este potrivit pentru Romania, introducerea votului uninominal fiind, in schimb, un proiect viabil. De altfel, nici unul dintre membrii conducerii partidului nu a sustinut varianta Basescu. Premierul a refuzat, marti seara, sa faca publica decizia BPC, pe motiv ca nu ar fi corect ca Basescu sa afle din presa acest lucru. Surse liberale sustin ca liderii partidului vor arata, la Cotroceni, ca Romania nu trebuie sa se grabeasca sa modifice legea fundamentala inainte de aderarea la UE, intrucat, dupa 1 ianuarie 2007, Constitutia autohtona va trebui oricum armonizata cu cea europeana. In acel moment, PNL va pleda, potrivit surselor amintite, pentru o mai buna definire a rolului celor doua Camere si intarirea rolului Senatului, ca reprezentant ales al autoritatii publice locale. Solutia de compromis pe care i-o vor propune liberalii lui Traian Basescu are in vedere ca, pana la modificarea Constitutiei , o echipa de experti sa intocmeasca un raport privind cea mai buna solutie pentru Legislativul de la Bucuresti, care sa includa si o analiza a sistemului parlamentar unicameral din alte tari.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea