Social

Liberal alimentat de inundatii

Firma de constructii a unui liberal botosanean a beneficiat de 40% din fondurile Guvernului pentru refacerea judetului dupa inundatiile de anul trecut. Lucrarile au fost repartizate de o comisie condusa de prefect, liberal si el la acea data.

Firma Codin SA, a liberalului Corneliu Tomescu, a primit lucrari de aproape 40 de miliarde de lei vechi din fondurile de calamitati , in conditiile in care judetului Botosani i-au fost repartizate de la Guvern 104 miliarde. Fondurile au fost impartite de Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta, condus de prefectul Cristian Roman, la acea data inca membru PNL.

Beneficiind de o hotarire de guvern potrivit careia lucrarile pot fi incredintate direct din cauza starii de urgenta, o parte dintre acestea au fost dobindite de Codin SA fara licitatie sau selectie de oferte. In plus, la 30 iunie anul trecut, cu doar trei saptamini inainte ca Executivul sa aloce Botosaniului primele fonduri de calamitati, societatea figura la Directia Finantelor Publice cu 1,2 miliarde de lei restante la bugetul de stat si cu datorii de 5,6 miliarde la diversi furnizori. Acestea au fost insa achitate ulterior, astfel incit societatea nu mai figureaza pe lista datornicilor facuta publica de DGFP.

Daca ne-ar fi ignorat pe noi, cred ca nu se realiza programul de lucrari. Avem o trupa foarte buna de meseriasi si toata viata noastra am facut numai santier, afirma Corneliu Tomescu, patronul firmei. Nu faceti nici o legatura. Ce sint eu vinovat ca au cistigat?, afirma prefectul Roman, care mai spune ca el doar a supervizat lucrarile si ca verificarea starii financiare a firmelor a facut-o o comisie care si-a asumat responsabilitatea pentru acceptarea lor.


Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea