Social

Leii de la Veneţia au ieşit din cuşcă

Festivalul de film de la Veneţia şi-a desemnat sambătă seară caştigătorii. Leul de aur pentru cel mai bun film a fost caştigat de producţia ''Viaţă liniştită'' a unui regizor chinez. Ben Affleck a obţinut distincţia de cel mai bun actor într-un rol principal masculin, în timp ce Hellen Miren s-a impus pentru rolul Elizabetei a II-a din filmul “Regina”. Marele caştigător, pelicula "Viaţă liniştită", prezintă povestea emoţionantă a oamenilor care trăiesc într-un sat din China, condamnat la dispariţie, ca urmare a construirii unui baraj. Producţia regizorului Gia Janghe a fost considerată de critică drept surpriza festivalului. Leu de argint pentru regie a fost acordat italianului Emanuele Crialese , pentru filmul “Novomondo”. Pelicula înfăţişează viaţa unor ţărani sicilieni, care din cauza sărăciei se hotărăsc să-şi părăsească pămanturile şi să emigreze în America - tăramul tuturor posibilităţilor. Juriul de la Veneţia a decernat un al doilea Leu de argint pentru regie octogenarului Alain Resnais , realizatorul filmului "Inimi". Pelicula este o comedie romantică despre destinele a 6 personaje care trăiesc într-un Paris stilizat original de Resnais. Actorul Ben Aflek a primit cupa Volpi, distincţia pentru cea mai bună interpretare masculină, pentru rolul din pelicula “ Hollywoodland ”, a regizorului Allen Coulter. Aceeaşi distincţie a primit şi Hellen Miren, pentru rolul Elizabetei a II-a din filmul “Regina”. O peliculă mediatizată intens înaintea festivalului, care arată laturile ascunse din culisele monarhiei britanice, la momentul morţii tragice a prinţesei Diana.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea