Social

Legumele, remedii de excepţie pentru revigorare

Ne apropiem de sfarşitul Postului Mare. Cei care au urmat, din credinţă şi convingere, terapia "postului de aur", un regim de curăţare a organismului, timp de şapte săptămani. Efectele acestuia au fost resimţite din plin de cei care nu s-au abătut de la rigorile sale. Eliminarea rapidă a toxinelor din organism, în timpul postului, a fost constatată de nutriţionişti de-a lungul timpului. Mai mult, alături de aceştia, teologii au observat că persoanele care postesc dobandesc o stare de spirit foarte bună: neliniştea şi gandurile negative se îndepărtează de ei. Numeroasele exemple adunate de nutriţioniştii europeni au scos la iveală rezultatele încurajatoare ale acestei terapii şi asupra muncii intelectuale. "Prin post, creşte puterea de concentrare, reuşim să facem conexiuni rapide şi inteligente. Dar trebuie să ne străduim să dobandim deprinderi noi. Pentru că orice teorie devine nulă fără practică". Doctorii care sunt şi adepţii medicinii tradiţionale îşi sfătuiesc bolnavii să practice postul terapeutic respectand anumite principii. Şi, în acest sens, a devenit celebru mottoul lui Hipocrate: "Cu cat hrăniţi mai bine un bolnav, cu atat îl doboraţi mai mult!" Sigur, după acest post, spun nutriţioniştii, este sănătos să ne fixăm un "program anual de posturi". Adică, la date fixe, în timpul anului, să postim cateva zile - de la şapte la 10, chiar 14 zile. Să nu uităm că în timpul acestei purificări a organismului băuturile ideale sunt "apa tonică" (pregătită din 10 linguri de fructe, legume şi cojile acestora, lăsate la macerat în trei litri de apă, timp de 10-12 ore) şi "apa minune" (preparată din 10 linguri de tăraţe macerate, 12 ore, în cinci litri de apă). După ce se strecoară aceste licori minune care se pun la frigider, peste ingredientele rămase se adaugă, la aceleaşi cantităţi de apă, 250 g legume, fructe şi 100 g tăraţe. Dl. Eugen Giurgiu , doctor în biochimie, renumit pentru efectele recomandărilor sale în diverse afecţiuni, ne precizează că aceste băuturi sunt benefice în prevenirea celor mai multe boli şi ne menţin vigoarea şi în momentele cand trebuie să depunem mari eforturi fizice şi intelectuale. Putem amesteca aceste "tonice" şi cu suc de fructe indigene sau exotice. Printre legumele la modă, la care au apelat postitorii, se numără şi soia. De aceea, dl. Eugen Giurgiu precizează că soia, acest "medicament-minune", conţine un puternic antioxidant - genisteina. Testele de laborator precizează, fără echivoc, că soia reuşeşte să stopeze dezvoltarea diverselor tipuri de celule canceroase : de colon, piele, plămani, prostată, sange, san etc. Cercetătorii de la Universitatea Birmingham din Alabama consideră că acţiunea genisteinei, chiar pe termen scurt, echivalează cu un vaccin împotriva tumorilor canceroase. Soia trebuie consumată nu numai în timpul postului. Japonezii sunt mari consumatori de soia, circa 30 g zilnic, şi astfel se explică faptul că ei deţin recordul mondial de longevitate . La americani, care consumă sporadic soia, s-au constatat de patru ori mai multe cazuri de cancer la san şi de cinci ori cazuri de cancer la prostată. Sigur, nu putem trece cu vederea altă legumă consumată în timpul postului, cu efecte deosebite asupra sănătăţii - varza. Studii recente au confirmat că varza proaspătă este un panaceu. Proprietăţile ei s-au dovedit benefice la postitorii care suferă de boli severe - de la infecţiile intestinale, demineralizări, afecţiuni pulmonare, diabet pană la cancerul de colon. La aceste concluzii au ajuns cercetătorii din mari centre universitare din Japonia, Norvegia, Israel şi Grecia. Cand în salatele şi supele de legume s-a adăugat miraculosul morcov, starea de sănătate a postitorului s-a restabilit vizibil.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea