Social

Legea referendumului deschide balul la Camera

Parlamentul isi incepe lucrarile in forta, prin introducerea Legii referendumului pe ordinea de zi la Camera. Prima declaratie oficiala ieri in Camera, prima bomba: Bogdan Olteanu a anuntat ca astazi, pe ordinea de zi, pe o pozitie avansata, se va afla propunerea legislativa de modificare a Legii referendumului, varianta care faciliteaza demiterea sefului statului prin jumatate plus unu din participantii la scrutin. Legea in vigoare prevedea pentru demitere jumatate plus unu din numarul cetatenilor cu drept de vot. Surprinzator, declaratia lui Olteanu a fost facuta inainte de prima sedinta a noului Birou Permanent al Camerei, care a fost ales ieri. „Nu sint decit 22 de proiecte de lege“ Contactat de „Cotidianul“ pentru a explica viteza - nemaiintilnita in cazul altor legi - cu care Legea referendumului a ajuns de la comisie pe ordinea de zi, intr-o pozitie foarte avansata, Olteanu a precizat: „La ora actuala, la nivelul Camerei Deputatilor, exista doar 23 de proiecte de lege cu raport finalizat venite de la comisiile de specialitate. Printre acestea se afla si Legea referendumului. Comisia a trimis raportul, totul este conform procedurilor, pentru ca, spre deosebire de Senat, la noi regulamentul prevede ca proiectele pe ordinea de zi a plenului se trec in ordinea primirii rapoartelor de la comisii“. In ceea ce priveste modul in care va vota PNL exista doua pozitii: Olteanu a mentionat ca „sustinem o modificare a Legii referendumului, care sa permita asigurarea unei simetrii cu modalitatea de alegere a presedintelui“, in timp ce Crin Antonescu a declarat ca „exista si varianta ca principiul simetriei sa fie aplicat din 2009“. Surse parlamentare dau ca sigura retrimiterea legii la comisie dupa sedinta de plen de astazi. Ponta pierde teren in partid Al doilea eveniment al zilei in Camera a avut loc in sedinta grupului parlamentar al PSD. Cotat ca mare favorit pentru desemnarea in functia de vicepresedinte al Camerei, Victor Ponta a pierdut cu 38 de voturi la 52 in fata lui Eugen Nicolicea . Ponta a detinut in permanenta functii in conducerea Camerei in actuala legislatura, iar din toamna a fost chiar vicepresedinte. „Nu este nici o surpriza. Infringerea lui Ponta reprezinta o reactie a deputatilor partidului fata de apropierea lui Ponta de grupul de la Cluj si implicit de jocurile pe care le face acest grup“, ne-a declarat o sursa din PSD. Batalie in Alianta Senatorii democrati au incercat ieri sa preia functia de lider al grupului Aliantei de la Senat, vizind de fapt inlaturarea lui Puiu Hasotti, unul dintre cei mai vocali contestatari ai democratilor. Potrivit unor surse din grupul Aliantei de la Senat, democratii au invocat in favoarea cererii lor inversarea raportului de forte din Alianta. Liberalii au refuzat sa cedeze postul lui Hasotti si au motivat ca, desi nu exista o intelegere scrisa prin care s-a hotarit ca sefia grupului sa apartina PNL, acest lucru a fost stabilit tacit la inceputul mandatului. In final, democratii au obtinut inca un post de vicelider. Astfel, Puiu Hasotti ramine liderul de grup, iar PD are doua functii de vicelider: Nicolae Iotcu si Cristache Radulescu, care a facut rocada cu liberalul Mario Ovidiu Oprea, noul secretar al grupului. De asemenea, in urma unei intelegeri scrise semnate anterior intre PNL si PD, democratii au pierdut postul de chestor al Senatului detinut de Paula Ivanescu in favoarea liberalului Constantin Dumitru. Totodata, in Biroul Permanent al Senatului, PSD a pierdut in virtutea algoritmului un post de chestor, care ii va reveni senatorului PRM Gheorghe Funar.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea