Social

Legea pensiilor: 25 de schimbari in cinci ani

In ultimii cinci ani, Legea pensiilor a fost modificata din temelii. Prima schimbare a avut loc la doar citeva zile de la aparitia sa in Monitorul Oficial, apoi au urmat altele, care s-au dovedit a fi facute degeaba. Sistemul de pensii nu s-a imbunatatit, mai mult, a fost adus in pragul colapsului.
Ministerul Muncii si Casa Nationala de Pensii pregatesc cea de-a 25-a modificare a Legii nr. 19/2000, privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale . Nascuta cu forcepsul, dupa patru ani de negocieri, Legea pensiilor a fost campioana la capitolul rectificari prin ordonante si hotariri ale guvernului. Toate aceste acte normative nu au revigorat sistemul de pensii, ci l-au adus in coma. Legea pensiilor s-a nascut strimb, dovada fiind numarul mare de modificari. Deciziile guvernului au vizat doua tipuri de masuri, unele strict economice, prin care s-a urmarit mentinerea echilibrului in sistemul public de pensii, altele strict electorale. Sa nu uitam ca Romania are peste sase milioane de pensionari si majoritatea lor merg la vot. Nici acum, dupa toate aceste modificari, legea pensiilor nu respecta principiile echitabilitatii si solidaritatii, afirma Dumitru Costin, presedintele BNS.
Ultima schimbare: concediile medicale

Ministrul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, Gheorghe Barbu, a declarat, la sfirsitul saptaminii trecute, ca urmatoarea modificare a Legii nr. 19/2000 va viza eliminarea platilor de la bugetul de asigurari sociale care nu aduc contributii.

Incepind de anul viitor, concediile medicale si cele pre si postnatale vor fi platite de Casa Nationala de Asigurari Sociale. Ministrul Gheorghe Barbu spera ca, prin modificarea si aplicarea din 2007 a Legii privind pensiile administrate privat, sistemul public de pensii sa se reechilibreze.
Riscul incapacitatii de plata

Romania are in prezent peste sase milioane de pensionari, platiti din contributiile a peste 4,5 milioane de salariati, si in jur de 100.000 de liber profesionisti (acestea sint cifre luate in calcul pentru bugetul pe 2005). Mihai Seitan, presedintele Casei Nationale de Pensii, a declarat, saptamina trecuta, ca mentinerea nivelului actual al pensiilor si al numarului de contribuabili va avea ca efect cresterea deficitului bugetului de stat cu pina la 6-7% din PIB, in urmatorii cinci ani, moment in care Romania ar putea intra in incapacitate de plata a pensiilor. Deficitul actual din sistemul public de pensii nu mai poate fi acoperit de cei care platesc asigurarile sociale, si asa insuficienti. El poate fi acoperit de la bugetul de stat, care acopera si alte cheltuieli din celelalte sectoare ale economiei nationale. Daca se ajunge la un deficit de 6-7% din PIB, dupa toate regulile economice intri in incapacitate de plata. Argentina s-a confruntat cu o astfel de situatie, a precizat Mihai Seitan.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea