Social

#kargastan baza sua #bani rusia #manas baza sua

Kirgizstanul primeste bani de la rusi pentru ca a inchis o baza SUA

Rusia a oferit marti sprijin financiar Kirgizstanului, al carui presedinte a anuntat la Moscova ca a decis inchiderea unei baze americane de pe teritoriul sau, desi oficialii americani spun ca nu au fost instiintati oficial de aceasta decizie.

Desi are probleme din cauza deprecierii rublei, a scaderii pretului petrolului si a caderii burselor interne, Moscova a oferit totusi sprijin financiar Kirgazstanului, in care are interese strategice si pe care ar vrea sa il mentina in afara influentei Statelor Unite, relateaza Reuters, citat de NewsIn.

Anunturile sunt de natura sa puna capat sperantelor generate de tonul reconciliant fata de Occident, pe care l-a avut premierul Vladimir Putin saptamana trecuta la Forumul de la Davos.

Cu scurt timp inainte, presedintele kirghiz Kurmanbek Bakiev anuntase ca va inchide baza americana aeriana de la Manas, in apropierea capitalei Biskek, despre care Pentagonul afirma ca are o valoare logistica imensa in cadrul operatiunilor din Afganistan.

"Guvernul kirghiz a decis sa puna capat prezentei (americane) si demaram actiuni concrete pentru inchiderea bazei", a spus Bakiev dupa convorbirile pe care le-a avut la Moscova cu omologul sau rus Dmitri Medvedev.

Importanta strategica a bazei de la Manas, deschisa dupa atentatele din 11 septembrie, a crescut in ultimele luni, cand Washingtonul si-a redirectionat o parte din aprovizionarea trupelor din Afganistan, riscurile de securitate din Pakistan intensificandu-se.

Bakiev a facut anuntul dupa ce a primit asigurari ca Moscova ii va acorda un imprumut de doua miliarde de dolari si inca 150 de milioane de dolari sub forma de ajutoare. Totusi, la Manas, oficialii americani declarau miercuri ca nu au primit nicio informare ca baza va fi inchisa.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea