Social

Justitia intra in faliment

Mii de oameni sunt pusi aiurea pe drumuri deoarece instantele n-au bani pentru trimiterea citatiilor prin posta. In Dambovita, o mare parte a corespondentei instantelor a fost casata, neputand fi expediata la termen. Justitia romana e la un pas de faliment, la propriu. Astfel, anul 2008 debuteaza cu o criza financiara de proportii, care afecteaza pana si corespondenta obligatorie a instantelor de judecata. Acestea nu au bani pentru a plati serviciile postale, partile implicate in procese nu sunt citate formal, ceea ce ii obliga pe judecatori sa stabileasca noi termene. Cu alte cuvinte, oamenii sunt pusi aiurea pe drumuri, iar solutiile asteptate se amana independent de vointa lor si de respectarea celorlalte proceduri. Cei care s-au prezentat, totusi, la procese, dupa ce au aflat de termene prin intermediul internetului (intrand pe portalurile instantelor) s-au lovit exact de lipsa de procedura, cauzata de imposibilitatea citarii partilor prin posta.Toate tribunalele din tara au o situatie financiara precara! Managerii eco­nomici de la instante (tribunalele judetene) ne-au confirmat acest lucru, multi cerandu-ne sprijinul pen­tru solutionarea problemelor cu care se confrunta. „Lumea da vina pe noi si pe colegii nostri, dar problema e in alta parte, la cei de la Finante!”, sustin acestia. In functie de strategia adoptata in cheltuirea resurselor disponibile si de relatiile interpersonale dintre manageri si sefii directiilor postale judetene, corespondenta a fost sau nu trimisa. In unele judete (ex.: Brasov, Alba, Ialomita) s-a dat prioritate corespondentei, in dauna achitarii facturilor la utilitati – gaze, electricitate, apa-canal etc. In alte judete (ex. Calarasi) s-au acumulat mari datorii la Posta, dar corespondenta a fost, totusi, livrata, in baza promisiunii de achitare a restantelor. Numai ca, intre timp se acumuleaza noi restante, iar o noua pasuire devine improbabila. Situatii dramatice se consemneaza in judete ca Dambovita, unde deja o mare parte a corespondentei a fost casata, neputand fi expediata la termen. Pe de alta parte, companiile de gaze si electricitate au inceput notificarile catre instante, intrucat acestea au acumulat datorii de miliarde de lei. Asta pentru ca necesarul lunar al unui tribunal judetean este de circa 3 miliarde de lei vechi, iar in ultimele luni s-a virat cam o treime din aceasta suma. Este posibil, asadar, sa asistam cat de curand la suspendarea unor sedinte de judecata pe motiv ca nu se poate asigura iluminatul in sala. Pe langa subfinantare , instantele se confrunta si cu intarzieri repetate ale virarii sumelor. Asa-numitele deschideri bugetare ar trebui sa se faca pe data de 10 a fiecarei luni. In realitate, termenele sunt depasite cu 8-10 zile. Am cerut relatii despre aceste probleme Ministerului Justitiei. La Directia de comunicare nu a fost nimeni de gasit, la Directia de relatii cu publicul am fost mai intai indrumati catre Directia financiara. Sefa serviciului financiar a refuzat sa ne furnizeze informatiile solicitate in absenta unei adrese scrise. A m revenit la Directia de relatii cu publicul, unde ni s-a promis ca se va da curs cererii noastre in maximum 10 zile, dupa ce am explicat faptul ca cetatenii sunt pusi aiurea pe drumuri „azi”, asa ca informarea lor grabnica devine obligatorie. Teodor Melescanu, ministrul interimar al Justitiei, nu a fost ieri de gasit, fiind intr-o sedinta de bilant prelungita la ore tarzii. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea