Jurnalul unei fete greu de multumit

Jeni sau Jenny Acterian (1916-1958) este de fapt Eugenia Maria Acterian, sora lui Haig si a lui Arsavir Acterian.

Absolventa a Facultatii de Litere si Filozofie, este remarcata de profesorul Alphonse Dupront, directorul Institutului Francez, care ii promite o bursa in vederea unui doctorat la Sorbona, dar nu-si va putea indeplini promisiunea din cauza declansarii razboiului.

Nevoita sa-si castige existenta, este ajutata de Mircea Vulcanescu, in calitatea sa de subsecretar de stat la Finante, sa se angajeze pe un post de referent la Casa Autonoma de Finantare si Amortizare. Se inscrie dupa o vreme la Conservatorul de Arta Dramatica, sectia Regie.

Totodata, face asistenta de regie pe langa Marieta Sadova, sotia lui Haig Acterian, si Liviu Ciulei la teatrele Odeon, Municipal si Tineretului, sub numele de scena Jeny Arnota. Traduce piese din franceza si engleza. Dupa ce isi ia diploma de regizor, paraseste postul de la C.A.F.A. si se angajeaza la Teatrul Municipal, iar ulterior la Teatrul Tineretului; regizeaza unele piese si in teatre de provincie. Esueaza in casnicie, se imbolnaveste de maladia Hodgkin, pe atunci incurabila, si moare in varsta de numai 42 de ani.

I-a cunoscut personal pe Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Petre Tutea , Petru Comarnescu, Marieta Sadova, Constantin Noica , Alexandru Dragomir, Mihai Radulescu, Cella Delavrancea, Mihail Sebastian etc. Nae Ionescu, Mircea Vulcanescu si alti profesori celebri in epoca au fost audiati de ea la facultate. A fost buna prietena cu Marieta Rares, Clody Berthola, Lucia Vasiliu, Nuni Dona, Rori Nasta si Alice Botez.

Audiobookul cuprinde o selectie din perioada cuprinsa intre iunie 1946, cand autoarea implineste 30 de ani, pana in ianuarie 1947.

Sunt profund nemultumita de mine de la o vreme. Am incercat sa fac abstractie de gandurile care imi rasar in creier din ce in ce mai obsedant, dar nu serveste la nimic. Ar fi poate mai bine sa nu ma ascund de mine insami si sa privesc in fata lucrurile. Spun ca ar fi bine cu toate ca stiu precis ca n-are sa fie bine. Dimpotriva. Dar nu e genul meu sa refulez. Pe scurt, incep sa am impresia ca sunt pe cale de a disparea inainte de a fi existat.

JENI ACTERIAN - 15 ianuarie 1947

"…A fost mai greu decat mi-as fi inchipuit. Incepusem experienta Jurnalului vorbit cu cativa ani in urma, cand am intalnit-o la radio, sub conducerea lui A.W. si a D.P., pe Alice Voinescu. Am avut atunci revelatia unei comunicari speciale cu o fiinta deosebita. Memoriile unei Persoane deveneau pe suport audio confesiunile unui personaj. Nu le-am cunoscut desi stiam o multime de lucruri despre fiecare. Cu Alice m-am imprietenit repede. De Jeni mi-a fost frica.

Dar le-am iubit teribil pe amandoua, crezand ca am gasit cateva ganduri nescrise pe care mi se parea ca le-am descifrat (stiut) numai eu. Am fost fericita sa fiu cateva zeci de minute Alice in Tara Ororilor, si acum Jeni in Tara Pasarilor care se zbat in colivia propriei lor inteligente orgolioase murmurand printre gratii: imi urasc luciditatea".
Irina Petrescu