Social

Jurnalisti prinsi cu bomba-n sac

Politia din Londra a arestat doi ziaristi care incercau sa plaseze un dispozitiv exploziv fals la metrou. Doi jurnalisti de la cotidianul „Daily Mirror“ au fost arestati marti la Londra pe cind incercau sa amplaseze o bomba falsa la metrou. Ziaristii au ambalat dispozitivul intr-o cutie si au vrut sa-l introduca in subteran, printr-o zona de servicii. Au fost insa opriti de politie, inainte de a-si duce misiunea la bun sfirsit. Agentii de la metrou au alertat imediat autoritatile centrale, care i-au preluat pe cei doi suspecti. Jurnalistii au fost arestati pentru incalcarea proprietatii si au fost atent perchezitionati. Ei urmeaza sa fie pusi sub acuzare. Un purtator de cuvint al cotidianului „Daily Mirror“ a declarat ca cei doi nu se afla la prima isprava de acest gen. Anul trecut, ei au reusit sa introduca o bomba falsa intr-un tren care transporta materiale nucleare. Fapta lor a evidentiat, atunci, grave probleme de securitate . Acum, conducerea ziarului sustine ca cei doi jurnalisti nu au vrut decit sa testeze din nou vigilenta politiei. „Am apreciat ca este un exercitiu legitim si justificat sa incercam sa repetam experimentul, in interesul sigurantei publice. Sintem incintati sa constatam ca viteza de reactie s-a imbunatatit intre timp“, a spus purtatorul de cuvint al publicatiei „Daily Mirror“. In ultimii ani, presa britanica a relevat, de mai multe ori, lacunele din sistemul de securitate al tarii. In luna ianuarie, un alt angajat al „Daily Mirror“ a reusit sa introduca o bomba falsa intr-un tren militar care transporta explozibili. Garnitura se deplasa pe o linie de cale ferata nesupravegheata, ceea ce a facut mai usoara patrunderea ziaristului in tren. Gazeta a titrat atunci pe prima pagina: „Acest tren transporta 200 de tone de rachete, munitie, grenade si proiectile , iar noi tocmai am plantat o bomba in el“. Cele mai bine cunoscute ispravi de acest gen apartin insa ziaristilor de la „The Sun“. In septembrie 2004, un reporter a reusit sa introduca materialele necesare pentru confectionarea unui dispozitiv exploziv in parlamentul britanic . El se angajase la departamentul de catering al institutiei si, timp de trei saptamini, s-a deplasat prin cladire nestingherit. In aprilie 2005, doi jurnalisti de la „The Sun“ au introdus o bomba falsa in Castelul Windsor, cu o zi inainte de nunta printului Charles cu Camilla Parker. Fapta lor a stirnit nu doar ingrijorare, ci si ilaritate. Ziaristii au plasat la vedere in masina un pachet pe care scria „bomba“ si au trecut cu el pe linga paznicii de la castel. Nimeni din echipa de securitate nu i-a oprit sa-i verifice, deoarece aveau ecusoane false apartinind unei firme de aprovizionare .

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea