Social

Jocurile Olimpice vor aduce Beijingului 70 milioane $

Organizatorii Jocurilor Olimpice care vor avea loc în 2008, la Beijing, au estimat că numai vanzarea de materiale promoţionale le va aduce un profit de 70 milioane de dolari, transmite Reuters. O gamă de 4.000 de produse – dintre care majoritatea se bazează pe mascota numită "Fuwa" -, sunt deja gata pentru a fi vandute în mai mult de 500 de magazine în 70 oraşe din întreaga ţară. Alte produse licenţiate au fost deja vor fi puse la vanzare pe parcursul acestui an. "Suntem extrem de optimişti că ne vom atinge scopul", a afirmat directorul general al departamentului de marketing al Comitetului de Organizare al Jocurilor Olimpice din Beijing, Yuan Bin. Scopul înseamnă un profit de cel puţin 50 milioane de dolari din vanzarea produselor licenţiate şi alte 20 de milioane din monede şi timbre personalizate pentru acest eveniment. Cu toate acestea, sumele vehiculate pot părea mici pentru o ţară de dimensiunea Chinei în comparaţie cu veniturile directe caştigate de organizatorii Jocurilor Olimpice de la Sydney din 2000, în valoare de 52 milioane de dolari. Dar estimările nu sunt chiar atat de ilogice mai ales că, în ciuda faptului că a fost acceptată în Organizaţia Mondială a Comerţului, China este încă recunoscută pentru bunurile contrafăcute. În plus, tricourile şi alte produse cu sigla Jocurilor Olimpice falsificate sunt deja în rafturile magazinelor. Autorităţile ameninţă cu pedepse aspre pe cei care vor mai continua să contrafacă produsele licenţiate de Comitetul Olimpic. Acesta din urmă cheltuieşte 2,1 miliarde de dolari pentru construirea spaţiilor necesare competiţiei care va debuta în august, anul viitor, şi alte 40 de miliarde pentru îmbunătăţirea infrastructurii. În ce priveşte bunurile falsificate, organizatorii se bazează pe ataşamentul emoţional al chinezilor de Jocurile Olimpice care îi va determina să lupte împotriva pirateriei.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea