Social

Jeana Gheorghiu, păcălită în instanţă de "Baroul-fantomă"

Un ONG înfiinţat peste noapte îşi revendică de ani buni dreptul de a înfiinţa barouri avocaţiale, la comun cu saloane de masaj şi centre de înfrumuseţare. Deşi mai multe instanţe i-au interzis lui Pompiliu Bota, iniţiatorul acestui proiect, dreptul de funcţionare, omul continuă să facă bani pe spatele naivilor. Avocaţii-impostori care activează în aşa-zisul Barou Constituţional se prezintă fără jenă în faţa instanţelor şi jumulesc de bani clienţii creduli. Cazurile celor care au pierdut procese, pe motiv că au fost reprezentaţi de "avocaţii-fantomă", s-au înmulţit, printre păcăliţi fiind şi cunoscuta realizatoare de televiziune Jeana Gheorghiu. Baroul Constituţional s-a constituit, ca structură paralelă celei deja existente, în august 2003, sub forma asociaţiei "Figaro Potra", Alba Iulia. Pe lista obiectelor de activitate intrau, de-a valma, centre pentru întreţinere corporală şi de consultanţă în agroturism , dar scopul era de căpuşare a baroului deja existent. Aşa s-a creat o structură unde ar fi trebuit să se adune toţi avocaţii excluşi din barou, cei care au picat examenul de admitere sau cei care voiau să scape de taxe şi impozite. Pasul doi a fost cel al punerii pe picioare a primului barou ilegal, în judeţul Deva, care s-a numit Baroul Constituţional Roman. Reclama folosită pentru racolarea de membri a fost "Înscrierea în barou se face fără examen!". Filiala din comuna Băleşti, Gorj, a Baroului Constituţional a continuat să înfiinţeze barouri ilegale în toată ţara. Război avocăţesc cu iz penal Avocaţii din Baroul Bucureşti, condus de Cristian Iordănescu, au trecut la contraatac, înţelegand pericolul acestui fenomen. După doar cateva zile de luptă în instanţă, cei de la Barou au obţinut desfiinţarea filialei-mamă a ilegaliştilor. Doar că Pompiliu Bota a găsit variante pentru a ţine în viaţă barourile-fantomă. A inventat o asociaţie de caritate denumită "Bonis Potra", care urma să se ocupe tot de înfiinţarea de centre de sănătate şi de barouri. Cu lecţia învăţată, Bota a depus o plangere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Lovitura a venit în octombrie 2004, cand CEDO a declarat cererea sa inadmisibilă şi a dispus dizolvarea asociaţiei. Sentinţa a fost rapid palmată însă chiar de cel care a solicitat dreptatea la CEDO. Uniunea Avocaţilor din Romania a folosit în paralel căile autohtone de scoatere în afara legii a impostorilor. S-au făcut memorii peste memorii, trimise la Parchetul General, Poliţie şi ministrul justiţiei. Nimeni nu i-a condamnat însă pană acum pe cei care au înfiinţat Baroul Constituţional. Aceştia din urmă şi-au tras însemne aproape identice cu cele ale Uniunii, copiind legitimaţiile şi împuternicirile. Avocatul- impostor , asul din maneca infractorilor Poliţia cercetează în prezent primele cazuri de clienţi păcăliţi de avocaţii-fantomă. După mai bine de şase luni în care a fost reprezentată în instanţă de un astfel de avocat, fostul director al TVR 2 şi Naţional TV, Jeana Gheorghiu, s-a trezit că trebuie s-o ia de la capăt cu un proces pornit de la un litigiu de muncă. La fel ca ea, mulţi dintre cei care au de-a face cu justiţia cad în plasa avocaţilor-impostori. "Pericolul cu care avem de-a face este mult mai mare. Orice infractor care se aşteaptă să primească peste noapte un mandat de arestare poate să folosească un astfel de avocat. Impostorul vine la proces, îl apără, iar în caz de eşec, inculpatul poate solicita rejudecarea cazului, pe motivul lipsei de apărare şi, astfel, mandatul de arestare este lovit de nulitate ", explică decanul Baroului Bucureşti, Cristian Iordănescu. Baroul lui Bota acuză avocaţii de evaziune Ieri în Targu Mureş au avut loc alegeri pentru constituirea unui nou barou păstorit de Pompiliu Bota. Acesta a declarat că, în decursul celor 4 ani de funcţionare a barourilor sale, i s-au făcut sute de plangeri penale, în special pentru dreptul de exercitare a avocaturii. "La aceste plangeri, procurorii şi judecătorii ne-au găsit nevinovaţi, unii chiar recunoscand că noi avem documente legale de înfiinţare, iar vechile barouri nu le au. Avem 73 de soluţii de NUP, confirmate de 34 de instanţe în ţară, pentru că atentăm la caşcavalul lor. ", a spus Pompiliu Bota. "Noi suntem la ora actuală circa 2000 de avocaţi, în timp ce vechile barouri, din care fac parte peste 18.000 de avocaţi din Romania, practică evaziunea fiscală, şi dubla impozitare", a afirmat Pompiliu Bota.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea