Social

Italienii ne inapoiaza copiii strazii

Primarul Romei , Walter Veltroni, a anuntat ieri, intr-o conferinta de presa, intentia autoritatilor italiene de a colabora cu cele din Romania pentru deschiderea unui centru de primire destinat minorilor romani ce se afla in situatii foarte delicate pe teritoriul capitalei Italiei, Roma. „Fata de 2004, cind aveam un numar de 539 de minori singuri la Roma, in acest moment se afla 895 de minori, cu virste cuprinse intre 14 si 18 ani, pentru care ne gindim sa actionam impreuna cu alte asociatii italiene pentru asistarea lor si integrarea lor in tara lor de origine“, a declarat Veltroni. Protocolul dintre Italia si Romania vizeaza aflarea numarului de persoane de care are nevoie Bucurestiul ca forta de lucru calificata, mai ales in meseriile artizanale si in industria de constructii. „Noi ne-am angajat sa formam minorii profesional la Roma, astfel incit atunci cind persoanele se vor intoarce in tara sa aiba o ocupatie calificata“, a precizat Veltroni. Legat de data la care acest centru ar putea deveni functional in Bucuresti, primarul general al Capitalei, Adriean Videanu, a raspuns evaziv: „In trei-patru luni“. Cel putin 2.000-2.500 de minori romani sint plecati in strainatate, neinsotiti de parinti sau alte rude, conform BBC. Cei mai multi dintre ei se afla in Italia, in jur de 1.500 dupa estimarile autoritatilor italiene. Ei ar trebui repatriati , insa intre Romania si Italia nu exista inca un acord in acest sens, desi demersurile de semnare a unui asemenea document au inceput inca din 2004. Secretarul de stat al Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului, Mariela Neagu, a explicat ca acordul intre cele doua tari pe probleme de protectia copilului si modalitati de repatriere e foarte dificil de semnat din cauza existentei a numeroase autoritati locale italiene care se ocupa de minorii romani.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea