Social

Italia răstoarnă toate ierarhiile în rugby

Reprezentativa Italiei a făcut o nouă victimă în Turneul Celor Şase Naţiuni şi a învins la Roma, după un meci de senzaţie, echipa similară a Ţării Galilor, cu scorul de 23-20. Runda precedentă, peninsularii uimeau pe toată lumea, învingand Scoţia, în deplasare, cu un incredibil 37-17! De această dată, o încercare a lui Mauro Bergarnasco, cu trei minute înainte de final, le-a asigurat al doilea succes consecutiv, similar cu cea mai bună prestaţie a naţionalei Italiei din 2000, cand a fost inclusă în elita rugby-ului european. Prestaţia de excepţie a macaronarilor nu reprezintă decat un motiv de îngrijorare pentru tricolori , care pe 12 septembrie vor da piept cu peninsularii la Cupa Mondială din Franţa. Într-un alt meci din Turneul Celor Şase Naţiuni, Irlanda a învins cu 19-18, partidă pe care a disputat-o la Edinburgh , în faţa reprezentativei Scoţiei trecandu-şi în cont pentru a treia oară, în ultimii patru ani, "Tripla Coroană", ce se acordă echipei care învinge în disputele naţionalelor din regatul britanic. Stejarii s-au distrat cu Spania În al doilea meci susţinut în Cupa Europeană a Naţiunilor, Romania a trecut pe propriul teren, sambătă, de echipa Spaniei, cu 50-14. Tricolorii au intrat cu mare ambiţie într-o dispută pe care au dominat-o fără drept de apel. De altfel, romanii au vrut să se revanşeze faţă de propiii fani, după înfrangerea suferită, acasă, în prima rundă, cu Georgia. Romanii vor mai juca în această primăvară cu Cehia, în deplasare, tot în Cupa CEN, dar gandul le este deja îndreptat spre Cupa Mondială. "Meciul cu Spania a fost o treaptă în drum spre Cupa Mondială şi o revanşă după partida cu Georgia. Ne-a mers totul astăzi, eram decişi să învingem şi am reuşit. Nu ne îmbătăm însă cu apă rece. Este un succes care trebuie confirmat şi în meciurile viitoare", a declarat căpitanul triclorilor, Sorin Socol, după victoria în faţa ibericilor.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea