Social

Israelienii si palestinienii s-au inteles sa incerce

Sub supervizarea Statelor Unite, liderii israelian, Ehud Olmert, si palestinian, Mahmud Abbas, au cazut de acord asupra bazelor pentru lansarea unor negocieri de pace in Orientul Mijlociu. Negocierile ar urma sa duca, pina la sfirsitul lui 2008, la infiintarea unui stat palestinian independent. Acordul deschide conferinta de pace de la Annapolis, care dureaza trei zile si la care participa mai mult de 40 de state si organisme internationale, inclusiv reprezentantii Arabiei Saudite si ai Siriei, tari care nu recunosc existenta statului Israel. Abbas si Olmert s-au angajat ca discutiile pe care le vor purta timp de un an sa aiba drept scop final elaborarea unui tratat care sa ,,rezolve toate problemele ramase, inclusiv cele mai dificile, fara exceptie“. Acestea ar fi statutul Ierusalimului, trasarea frontierelor, distributia resurselor de apa, soarta refugiatilor si a coloniilor israeliene, probleme care au facut imposibil pina acum un acord bilateral cuprinzator. George W. Bush a trebuit sa-si foloseasca ochelarii de vedere cind a dat citire intelegerii semnate de cele doua parti, intrucit textului ii fusesera aduse ultimele modificari cu numai citeva minute inainte de conferinta de presa de marti. Presedintele american a declarat la rindul sau ca va lucra pina la finalul mandatului sau pentru a face posibila fiintarea ,,unui stat palestinian independent democratic si viabil“. Mahmud Abbas si Ehud Olmert urmeaza sa se intilneasca o data la doua saptamini pe parcursul procesului demarat la Annapolis. Echipele de negociatori vor fi conduse de o comisie comuna, care se va reuni prima data pe 12 decembrie. Abbas a cerut omologului sau de la Ierusalim sa inceteze construirea de noi colonii si sa elibereze dintre miile de prizonieri palestinieni din inchisorile israeliene. Olmert a afirmat ca a venit la Annapolis in ciuda violentelor neincetate la adresa poporului israelian. ,,Vrem pace. Vrem sa se puna capat terorii si urii. Sintem gata sa facem compromisuri dureroase si riscante pentru realizarea acestor aspiratii “, a declarat el. Ambele parti au cazut de acord ca orice drum spre realizarea pacii poate incepe numai cu retragerea prealabila a Israelului din teritoriile ocupate. Sansele unui acord sint sporite de arbitrajul american, care face ca nici una dintre parti sa nu poata decreta unilateral ca cealalta nu a indeplinit conditiile, si de consecintele singeroase pe care le-ar putea avea un esec. Pe de alta parte insa, perspectivele pozitive sint subminate de neincluderea in negocieri a Hamas, organizatie decretata terorista de UE si de SUA, dar care controleaza Fisia Gaza, si de termenul scurt acordat rezolvarii tuturor aspectelor stufoase ale reconcilierii. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea