Social

Ion Iliescu: Legea lustratiei e "o rusine nationala"

Ion Iliescu, fostul secretar al CC al PCR, care a ocupat timp de aproape trei mandate functia de sef al statului, recidiveaza in a improsca cu noroi pe cei care au curajul sa-l critice. De data aceasta, Tatuka s-a apucat sa-i infiereze pe revolutionarii care solicita demiterea sa din PSD, dar si Legea lustratiei , sub a carei incidenta va intra.

Referindu-se la revolutionari, Iliescu a spus ca sunt "niste impostori" si ca sunt condusi de persoane care urmaresc scopuri individuale. "Care revolutionari? Cine anume? Maries pe care nu l-a vazut nimeni pe baricada de la Universitate. Sunt cativa nemultumiti care se zbat. E Maior (Dorin Lazar - n.r.) de la Brasov care a fost deputat si este nemultumit ca nu mai e", a declarat Ion Iliescu, incercand sa duca in derizoriu cererea protestatarilor.

Nici Legea lustratiei nu a scapat de furia batranului comunist, fiind catalogata drept "antidemocratica", "anticonstitutionala" si "antieuropeana". Uitand ca si in alte tari europene foste comuniste astfel de legi au fost adoptate, mult mai devreme decat in Romania, Iliescu infiereaza actul normativ, pe care-l considera "o rusine nationala" si "un stalinism intors pe dos".

"Este deplorabil ca s-a lansat intr-o asemenea chestiune care este o nota proasta pentru tara. Ne-am intors la viziuni primitive. Este un talibanism feroce", s-a apucat sa dea verdicte Iliescu, sustinand ca legea ar fi similara abordarii din anii '40, cand oamenii erau indepartati din viata publica pentru ca fusesera membri ai "fostelor partide burghezo-mosieresti".

Fostul presedinte a evitat sa spuna ce va face daca initiativa legislativa va fi adoptata si de Camera Deputatilor in forma in care a trecut de Senat. A preferat in schimb sa pozeze in victima, sustinand ca ar fi fost "lustrat" de mai multe ori de-a lungul carierei sale politice. Pentru a fi mai elocvent, Iliescu s-a apucat sa rememoreze episoade din viata sa, punand accent pe excluderea sa din PCR si trimiterea la Editura Tehnica, ca pedeapsa la opunerea la unele "proiecte idioate cu asa-zisul canal Dunare-Bucuresti".


Daca Legea lustratiei va trece de Camera Deputatilor in forma de la Senat, Ion Iliescu vaavea interdictie, timp de zece ani, sa mai candideze sau sa fie ales ori numit intr-o serie intreaga de demnitati si functii publice , inclusiv cea de senator, pe care o ocupa in prezent. Cu alte cuvinte, in conditiile in care a implinit luna trecuta 76 de ani, Iliescu ar putea reintra in viata publica la venerabila varsta de 86 de ani. Cat despre partid... au grija propriii colegi.


"Lustratul" Iliescu de catre PCR

- 1949 A_ membru al CC al UTM
- 1954 A_ secretar al CC al UTM
- 1957 A_ presedintele Consiliului Asociatiilor Studentilor din Romania
- 1957-1961 A_ deputat de Bucuresti si Ilfov
- 1965 A_ sef de sectie al CC al PCR
- 1965-1985 A_ deputat de Iasi, Vrancea si Cluj
- 1969-1971 A_ prim-secretar al CC al UTC si ministru pentru problemele tineretului
- 1971 A_ secretar al Comitetului de partid al judetului Timis
- 1969-1979 A_ membru al CPEx
- 1971 A_ secretar cu probleme de propaganda al CC al PCR
- 1974-1977 A_ secretar al Comitetului de partid si presedinte al Comitetului Executiv al Consiliului popular al judetului Iasi
- 1979-1980 A_ membru al Consiliului de Stat

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea