Social

#boli respiratorii #investigatii gratuite #boli fumat #spirometrie #BPOC #spirometrie gratuita

Investigatia care iti poate salva viata! Unde se fac testari gratuite

Pe 21 noiembrie este Ziua Mondiala de Lupta impotriva Bronhopneumopatiei Obstructive Cronice (BPOC),  boala respiratorie care ataca bronhiile si plamanii, care se manifesta prin ingustarea progresiva si ireversibila a bronhiilor, ceea ce determina o scadere a capacitatii respiratorii.  Cu aceasta ocazie, specialistii atrag atentia ca numarul cazurilor creste alarmant si continua campania de testari gratuite pentru depistarea precoce a bolii.

 BPOC este numita si boala cu mai multe fete, deoarece poate sa atace intregul organism. Tocmai din acest motiv, Societatea Romana de Pneumologie continua si anul acesta campania ”Tu stii cati ani au plamanii tai ?”, ajunsa la a X-a editie. In cadrul acesteia, medicii fac spirometrii gratuite, o investigatie extrem de importanta pentru depistarea bolii si care poate salva vieti. 

„Din cauza ca este o boala ale carei simptome nu sunt specifice, foarte multe persoane ajung la medic destul de tarziu. De asemenea, sunt multi cei care confunda inca simptomele acestei boli cu inaintarea in varsta si cu faptul ca e normal sa simti “ceva” daca fumezi . Tocmai din aceste motive, incercam sa facem anual campanii de constientizare si testari gratuite pentru depistarea BPOC. Si anul acesta, in weekendul 17-18 noiembrie, intre orele 9.00-17.00, ii asteptam pe bucuresteni in fata magazinului Unirea (pe coltul dinspre Bulevardul Unirii) sa-si faca o spirometrie. Testul dureaza aproximativ doua minute, minute care ii pot schimba viata persoanei care se testeaza, ameliorand imens calitatea vietii pacientului si prelungind supravietuirea”, spune Prof. Dr. Ruxandra Ulmeanu, presedintele Societatii Romane de Pneumologie.

Cum iti poate salva viata o spirometrie? 

In Romania, aproximativ un milion de persoane sufera de BPOC.  Spirometria este un test de baza in explorarea functiei respiratorii si se face cu ajutorul unui dispozitiv numit spirometru. Ea evalueaza cantitatea de aer pe care o persoana o poate inspira sau expira intr-o unitate de timp. Este o procedura simpla, care se face repede si nu doare. Pacientul trebuie sa lipeasca bine buzele in jurul unei piese bucale, sa respire relaxat cateva secunde, apoi sa expire atat de puternic si atat de rapid, incat sa-si simta plamanii complet goliti de aer, dupa care sa respire din nou relaxat.

Mai multe detalii despre BPOC gasesti aici:

Boala de care sufera un milion de romani: ataca pe rand toate organele!



 


 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea