Social

Interceptarile trebuie preluate de la SRI de o noua autoritate

Ministrul justiţiei, Tudor Chiuariu , a declarat, ieri, că interceptările convorbirilor telefonice în cauze penale trebuie să se facă numai cu mandat de la judecător. Totodată, el a susţinut că interceptările trebuie preluate de la SRI de o nouă autoritate . "Trebuie să fie o distincţie foarte clară: ascultările şi interceptările convorbirilor telefonice în cauze penale trebuie să se facă numai cu mandate de la judecător. Trebuie să respectăm această regulă, iar cine nu o respectă trebuie să meargă la închisoare, pentru că este vorba despre viaţa intimă şi privată. După 17 ani, încă avem suspiciunea că în mod ilegal ne sunt ascultate telefoanele. Cred că interceptările telefonice trebuie preluate de o nouă autoritate", a declarat Chiuariu, după încheierea unei reuniuni internaţionale, organizate de Fundaţia Konrad Adenauer în Bucureşti. Reamintim că, de curand, Romania a fost condamnată la CEDO pentru interceptările ilegale în cazul Ţigareta II. Chiuariu a mai arătat că, oficialii Uniunii Europene au atras atenţia Romaniei, în repetate randuri, că nu este normal şi că nu există aşa ceva în nicio ţară din UE. "Nu este normal ca SRI să facă interceptările care sunt folosite în procedurile judiciare. Există acest proiect şi el va fi discutat în CSAT", a precizat Chiuariu.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea