"Ingerii negri", povesti de speriat copiii

Subculturile urbane din perioada de dinainte de 1989 au fost adesea un portal de evadare din realitatea neagra a momentului. Personaje mai mult sau mai putin imaginare, evenimente obscure, societati secrete, mituri si legende povestite la colturile blocului, in soapta, la coada sau in bucatariile mici din cladirile staliniste au hranit un cult al secretelor de care se agatau mai ales copiii. Ei aveau nevoie sa intre in zone criptice, in lumi colaterale pe care, din lipsa produselor media cu care isi hranesc imaginatia copiii de azi, erau fortati sa le creeze. Subcultural Scuba Diving este un proiect de explorare antropologica, cu instrumente care tin mai degraba de arta decit de zona de cercetare stiintifica, mai bine adaptate mediului sau sursei din care sint culese informatiile. Miercuri seara, la Centrul National de Dans Contemporan , artistul Sebastian Big a prezentat filmul “Ingerii negri”, in care sint documentate, prin interviuri, disparitii si marturii de care toti vorbesc si dovezi intiparite in mintea celor care si-au trait copilaria si adolescenta inainte de ‘89. “Ingerii negri erau o gasca de ninjalai care locuiau prin canale si se ocupau cu rapirile de copii”, explica Big la inceputul filmului. Documentarul este impartit in trei sectiuni, fiecare dintre ele insemnind un interviu. Fiecare personaj a intrat, intr-un fel sau altul, in contact cu Ingerii negri. Fiecare interviu se petrece in bucatarie, spatiul in care se desfasurau discutiile de acest gen. Primul personaj, Vlad, vorbeste dintr-o bucatarie ai carei pereti sint acoperiti de postere cu Marx si Florin Piersic si prezinta povestea din perspectiva zvonisticii din acea perioada. Cristina si-a petrecut cea mai mare parte din copilarie antrenindu-se la karate, in speranta ca energiile dobindite in acest fel ii vor atrage pe ingeri. Cristina isi dorea sa fie rapita de ingeri, era obsedata de aceste personaje si-si cultiva cultul prin cautari disperate si mici vestigii (o bucata de tesut care parea rupt din pelerina unui astfel de inger). “Cu timpul mi-am dat seama ca dorinta mea nemasurata de a fi rapita si scoasa din mediul meu era de fapt iubire. Era nevoia de iubire. De fapt, toata nevoia asta se transformase in asteptarea printului intunericului. A Luceafarului lui Eminescu”, incheie ea discursul. Al treilea personaj povesteste despre un prieten care facea parte dintr-un grup de yoghini initiati, despre care se tot vorbea in perioada de dupa Revolutie, yoghini care faceau calatorii extrasenzoriale prin univers, operau cu instrumente paranormale si isi spuneau “Ingerii negri”. Cultura alternativa de dinainte de ‘89 devine un Loch Ness monster, o fiinta preistorica recompusa doar din marturii fragmentare, pe cit de vii, pe atit de vagi si neconcludente. E vorba de un bestiar pre si postrevolutionar care pare ca nu se inscrie in tramele si traumele perioadei celei mai grele: cea imediat anterioara si cea ulterioara. Nimic despre cozile nesfirsite de la zahar, nimic despre represiunea politica. Si cu toate astea, exista cumva o mare umbra. Se vorbeste despre "polul intunericului", despre zone demonizate complet. Momentul de dinainte de 89 si bestiarul acelei perioadei limitrofe devin un fel de "zona" din “Stalker” (“Calauza” lui Tarkovski). Locul unde nimeni nu are voie pentru ca acolo s-a intimplat ceva nepermis. Si e poate si singurul loc unde poti sa fugi. Tot asa povestea Ingerilor negri - o grupare de ninjalai rapitori de copii devin pe rind amenintare, speranta, model de viata, perfectiune, deziluzie, ascendent astral si totala divagatie mistica experimentata la nivel de bloc, la nivel de bucatarie si baie. Ce erau salile de anternament ale diverselor scoli de arte martiale in ilegalitate? Practic e vorba de spatii care nu au sedii propriuzise si nici nu au un loc anume. Ele scuateaza licee sau isi fac antrenamentul in spatele Gradinii Zoologice. Instrumentele martiale sint facute din cozi de matura sau, la limita, din elemente complet inofensive (cutii de tigari goale, timbre, bilete de tren ). Cum sa faci arma din ceea ce este la indemana oricui ? Marturiile se deplaseaza greoi si absurd aproape, siroind din mintea celor care in acea perioada erau speriati de parinti si exictati de gandul ca ar putea fi dusi, transportati altundeva. Ei erau sedusi de ideea apartenentei la o grupare de elita din care nu puteau face parte niciodata decat de la distanta. Ca un excedent al organismelor pionieresti, banda “Ingerii negri” erau adevarata cauza, adevaratul mister de grup. Comunitatea isi reformata viata interioara prin accesul la nepermis. Nu erai admis printre ingerii negri decit daca te doreau ei, daca erai considerat apt. Dar asta nu se intampla niciodata. Marturiile aduse de cei intervievati in “Ingerii negri” nu sint decat tipul de informatie capturata cu greu de pe o caseta VHS pe care nimeni nu a mai derulat-o de mult dar care deja s-a uzat de la atatea copieri repetate. Sebastian Big este si cel care a compilat o colectie de meme ale internetului intr-un volum intitulat CRASHOMON. In adincurile culturii alternative Subcultural Scuba Diving este parte din reSourcing - proiect initiat de ECUMEST cu sustinerea Fundatiei Erste. Pina acum au existat destul de putini scufundatori in domeniile culturale submerse din 1989 incoace. Platforma critica reSourcing isi propune sa discute, sa prezinte si sa cerceteze continente scufundate din dansul contemporan (Manuel Pelmus), teatrul de dupa ‘89 in formele lui alternative si underground, si viziuni multidisciplinare propuse de specialisti in varii discipline (proiectul Liei Perjovschi).