Social

Incalcarea regulilor "lumineaza" creierul

Oamenii de stiinta sustin ca au identificat partea din creier care proceseaza amenintarea unei pedepse pentru nerespectarea regulilor sociale. In studiul, care a fost publicat in revista „Neuron”, cercetatorii sustin ca descoperirile lor ar putea avea implicatii in intelegerea comportamentului psihopatilor. Intr-o serie de experimente, investigatorii au folosit scanarile creierului pentru a monitoriza activitatea mintala a voluntarilor care se gandeau in momentul respectiv la cum pot raspunde unei provocari privind implicarea intr-o norma sociala, in acest caz, fiind vorba de principiul obiectivitatii. Provocarea a fost configurata in doua moduri: una implicand sanctiuni pentru comportamentul care viola standardele acceptate de cinste, iar alta care nu prevedea „pedepse”. Diferentele de reactie s-au observat prin rezonanta magnetica In primul scenariu, cercetatorii au instruit persoana A sa decida cati bani de la un premiu comun ar trebui sa dea persoanei B. Primitorul a fost, apoi, informat despre cati de multi bani a castigat prima persoana pentru amandoi si i s-a dat optiunea de a cheltui intregul sau o parte din alt premiu in bani care ar fi redus castigurile primei persoane. In al doilea scenariu, a doua persoana era un primitor pasiv din castigul primeia. Scanarea creierului a aratat, in cazul persoanei A, ca regiunile din cortexul prefrontal s-a „luminat” cand a luat decizia despre care stiau ca le va aduce pedeapsa. Acele regiuni sunt cunoscute ca fiind implicate in controlul luarii unei decizii in legatura cu probleme de cinste si, de asemenea, de evaluare a stimulilor de pedepsire. Atunci cand persoana B a fost scoasa din ecuatie, fiind substituita de computer, amenintarea pedepsei a produs o activitate mult mai putin intensa in mintea persoanei A, dupa cum s-a observat la rezonanta magnetica. Aboneaza-te la Newsletter-ul de Sanatate Acasa.ro ca sa afli cum sa ai o viata sanatoasa.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea