Social

Imigranţi romani, insultaţi la Roma

Participanţii la funeraliile Vanessei Russo, tanăra italiancă ucisă cu umbrela de o imigrantă romancă, au protestat faţă de imigranţi şi, în special, faţă de cei romani, pe care i-au acuzat de fărădelegi, anunţă cotidianul italian Il Giornale, în ediţia sa electronică. Înmormantarea tinerei a avut loc la Roma, unde ziua de 2 mai a fost declarată zi de doliu de către autorităţile locale. Oamenii au lansat invective la adresa romanilor şi i-au întampinat cu proteste pe reprezentanţii autorităţilor locale, care au participat la înmormantare. În acest timp, Doina Matei, romanca arestată duminică pentru crimă, se dezvinovăţeşte prin intermediul avocatului ei. "A spus că-i pare rău, nu a avut nicio intenţie de a o ucide pe săraca Vanessa. Aceasta este cea mai mare nenorocire. A fost un gest instinctiv, de apărare. Este foarte afectată, dezamăgită şi îndurerată", a declarat Giuseppe Di Napoli , avocat. Împreună cu Doina Matei a mai fost arestată încă o romancă, minoră, care este acuzată de complicitate la crimă. Cazul a fost folosit de opoziţia italiană pentru a acuza cabinetul Prodi că nu introduce o legislaţie mai severă în privinţa imigraţiei. Doina Matei a avut drept de rezidenţă în Italia pană în luna noiembrie a anului trecut, după care a locuit ilegal în această ţară şi ar fi trebuit expulzată. Aderarea Romaniei la Uniunea Europeană a dus la anularea ordinului de expulzare la 1 ianuarie 2007.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea