Social

Iasi: Cursa pentru Primarie, ultima suta de metri

Candidatii si partidele au la dispozitie mai putin de o saptamana pentru a cuceri voturile iesenilor zi incarcata, ieri, pentru principalii actori ai campaniei electorale Doru Tompea, presedintele Organizatiei Municipale Iasi a PSD, a sustinut ca pana in prezent campania electorala s-a desfasurat in mod civilizat si a facut un apel pentru pastrarea acestui nivel Cristian Adomnitei , candidatul PNL la Primaria Iasi, a lansat mai multe acuze la adresa "grupului NOCS": Nichita-Oprea-Carlan-Schrotter liberalul a prezentat si rezultatele unui sondaj de opinie care ar arata ca acesta i-ar urma in preferintele iesenilor primarului Gheorghe Nichita Dumitru Oprea, candidatul PD-L la Primarie, si-a luat angajamentul de a crea cel putin 10.000 de locuri de munca pentru ieseni

Doru Tompea, presedintele Organizatiei Municipale Iasi a PSD, a afirmat ieri, in cadrul unei conferinte de presa, ca doreste ca in ultimele zile de campanie electorala toate partidele sa se comporte civilizat. "Speram ca in aceasta ultima saptamana sa fie o campanie pozitiva si sa ramana o campanie civilizata. Vrem ca lumea sa iasa la vot. Mai ales pentru ca, dintre toate cele cinci calupuri de alegeri care vor urma, cele locale sunt cele mai importante. Peste 70 la suta dintre resurse sunt administrate de primarii. Nu sunt de acord cu violentarea campaniei. Ce-i drept, ma asteptam la o campanie mai agresiva din partea celorlalte partide. Noi nu am vrut mesh-uri si nici outdoor. Acum patru ani au fost si a fost o greseala. Lucrurile s-au mai calmat", a declarat Doru Tompea.

Acesta a facut si un scurt comentariu in legatura cu modul in care partidul sau abordeaza alegerile locale. "In campania din 2008, spre deosebire de cea din 2004, este pentru prima data cand PSD intra de pe pozitia a doua, iar principalul nostru adversar se afla in opozitie, ca si noi. Locul al doilea se vede si din sondaje, dar si prin rezultatul de la europarlamentare. Acest lucru ne-a pus in situatia de a ne pastra oamenii si de a aduce figuri noi, care sa dea un plus de credibilitate", a mai declarat Doru Tompea.

Adomnitei: "Doar eu il pot invinge pe Nichita"

Cristian Adomnitei , candidatul PNL la Primaria Iasi, a facut publice rezultatele unui sondaj de opinie comandat de partidul din care face parte. Conform sondajului, Dumitru Oprea, candidatul PD-L la Primarie, ar fi pierdut pozitia a doua, aceasta fiind ocupata chiar de liberal. Mai precis, primarul Gheorghe Nichita, candidatul PSD, conduce cu 39,7 la suta, pe locul doi ar fi Cristian Adomnitei, cu 27,9 la suta, iar Dumitru Oprea ar avea 25,5 la suta. La partide, pe municipiul Iasi, PD-L ar conduce cu 33,9 la suta, urmat de PSD, cu 25,7 la suta, PNL cu 23,6 la suta, si PC, cu 5,4 la suta.

"Au fost facute mai multe sondaje, ultimul fiind realizat in perioada 18-19 mai. Acesta confirma faptul ca oamenii nu mai vor PSD si nici Nichita. Oprea a avut maximul de procente cand s-a retras din cursa Irina Schrotter . Exista un mit anterior, dar care a disparut in urma prestatiei si a limbajului sau suburban. Iesenii nu-si dau votul aiurea. Ei vad ca doar eu il pot invinge pe Nichita si ca doar eu pot aduce schimbarea", a declarat ieri, tot in cadrul unei conferinte de presa, Cristian Adomnitei.
"NOCS-ele Iasului"

Candidatul liberal la Primarie a criticat si ceea ce el a numit "NOCS-ele Iasului": grupul format din Gheorghe Nichita, Dumitru Oprea, Dan Carlan si Irina Schrotter, acronimul numelor acestora formand "NOCS". "Nichita, Oprea, Carlan si Schrotter. Acestea sunt noxele Iasului. Exista o fratie nociva intre Nichita si Carlan, de fapt Carlan este legat ombilical de acesta. Tandemul Nichita-Carlan a distrus orasul, Nichita a distrus regiile, iar Carlan e cunoscut pentru experienta in inginerii. Oprea are acelasi stil, ba chiar s-ar putea sa avem un caz asemanator al matusii Tamara, ma refer la pretul dat pentru casa pe care o are pe strada Toma Cozma. Exista un blat intre PSD si PD-L, facut peste capul domnului Oprea. Eu nu am facut blat cu nimeni", a declarat Adomnitei.

Seria criticilor nu l-a ocolit nici pe Constantin Simirad , candidatul PSD la presedintia Consiliului Judetean (CJ). "Daca domnul Simirad va ajunge presedinte al CJ, Iasul nu numai ca va stagna, ci va regresa. Este cea mai neagra si mai pesimista varianta", a mai spus Adomnitei.
Oprea: "Voi crea peste 10.000 de locuri de munca"

Dumitru Oprea, candidatul PD-L la Primaria Municipiului Iasi, a sustinut ieri, in cadrul unei conferinte de presa, ca unul dintre punctele importante pentru care va milita in calitate de primar va fi crearea a peste 10.000 de locuri de munca pentru ieseni. "Angajamentul meu este de a crea peste 10.000 de locuri de munca pentru specialisti si alte cateva mii de locuri pentru cei mai putin calificati. Ca rector la Universitatea «Cuza», m-am intalnit cu reprezentantii a zeci si sute de companii din toata lumea. La mijlocul lunii septembrie, o delegatie din Iasi se va deplasa in Statele Unite, pentru a se intalni cu un grup de oameni de afaceri interesati de Iasi. Acesta este modul in care noi deschidem Iasul", a declarat Dumitru Oprea.

Acesta a raspuns si la acuzele aduse de catre Cristian Adomnitei. "Liberalii sunt precum chinezii de la Palas. Nu au voie sa vorbeasca fara voia lui Relu Fenechiu. Oricum, e mai destept electoratul decat cred ei. PSD si PNL sunt frati de cruce", a contraatacat Oprea.

 


Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea