Social

Iacob a dat recital in Cotroceni

Atacantul stelist a făcut un meci mare duminică seară, în faţa “lanternei roşii” FC Naţional, marcand două dintre cele trei goluri ale Stelei. Roş-albaştrii au caştigat cu 3-0 şi sunt foarte aproape de a încheia campionatul pe locul doi. Suporterii nu l-au iertat însă pe Gigi Becali şi au scandat pe toată durata meciului împotriva patronului. Deşi diferenţa de scor a fost mare, steliştii au avut ceva de furcă cu Naţionalul, în ciuda faptului că au deschis scorul repede. „Jancker” a marcat pentru 1-0 în minutul 7 cu un şut din prima de la 11 metri, după ce Cristi Munteanu a respins în faţă la o lovitură liberă executată de pe stanga. Bancarii au ieşit la joc şi au avut cateva acţiuni periculoase, dar Cernea a salvat excelent în trei randuri în faţa lui Ilin şi a lui Borbely în două randuri. Spectacol în repriza secundă Intraţi la vestiare cu avantaj minim, steliştii şi-au dublat avantajul la cinci minute de la reluare , prin Cristocea. Fostul constănţean a lansat o centrare – covrig, Badea s-a întins în speranţa de a relua, dar nu a mai fost nevoie pentru că Munteanu a fost păcălit de traiectoria mingii. În minutul 65, Iacob a realizat dubla, marcand un adevărat golazzo, direct în vinclul porţii lui Cristi Munteanu. În afară de scandări anti Becali, galeria Stelei i-a cerut în teren pe Elton şi Dică, iar Olăroiu s-a conformat şi i-a trimis în teren pe cei doi favoriţi ai tribunei. Micuţul brazilian i-a încantat pe suporteri cu cateva acţiuni rapide, prin care i-a încalcit pe fundaşii bancari. În minutul 90 a fost la un pas de a marca al doilea său gol în tricoul Stelei, însă a fost oprit în ultimul moment de apărarea gazdelor. Au evoluat formaţiile: FC Naţional: Cr. Munteanu – Ghindeanu, Papură, Oprsal, Ninu – Ilin, Herea, Panc, Borbely (R. Iancu ‘68) – Chihaia (Drăgan ‘34), I. Savu. Steaua: Cernea – Nicoliţă, D. Goian, E. Baciu, P. Marin – Croitoru, S. Paraschiv (Elton ‘68), Lovin , Cristocea – V. Iacob (N. Dică ‘74), V. Badea.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea