Social

Heathrow urma sa fie atacat cu avioane romanesti

Presedintele pakistanez Musharraf dezvaluie ca omul care ar fi pus la cale atentatele din 11 septembrie a vrut sa atace aeroportul londonez Heathrow , cu avioane apartinand unor companii nationale din Est, inclusiv ale companiei Tarom. Pervez Musharraf care si-a lansat ieri, la New York, memoriile intitulate "In Line of Fire", ce vor fi publicate in serial de "The Times", explica faptul ca Sheikh Mohammed, presupusul organizator al atacurilor de la 11 septembrie 2001, urma sa aleaga pentru atacul aeroportului londonez aparate de zbor ale unor companii aeriene nationale din Romania, Cehia, Croatia, Polonia, Slovacia sau Malta, care sa decoleze de pe aeroporturile acestor tari. Motivul era simplu: "aceste aeroporturi aveau un sistem slab de securitate". PUNETI-VA CENTURILE! Teroristii aflati la bordul acestor aeronave ar fi urmat sa actioneze in 2002 pentru deturnarea aparatelor de zbor in momentul activarii semnalului "puneti-va centurile", cand avionul s-ar fi pregatit sa aterizeze pe Heathrow. Pentru atac, Al-Qaeda alesese musulmani europeni, care ar fi urmat sa piloteze avionul si sa-l prabuseasca peste cladirile terminalelor si peste depozitele de carburant ale principalului aeroport al Londrei. Sursa nu mentioneaza insa prin ce minune complotul nu a fost pus in practica de catre teroristi . SUSPECTUL PREDAT Khalid Sheikh Mohammed, presupusul organizator al atentatelor din 11 septembrie 2001, de la World Trade Center si al altor comploturi teroriste in Marea Britanie, se numara printre cei 689 de suspecti pe care Pakistanul i-a predat Statelor Unite, la presiunile acestora, dar pentru care CIA i-a dat milioane de dolari, despre care presedintele pakistanez a refuzat sa dea detalii. In schimb, el nu a uitat sa spuna ca Washingtonul a amenintat Islamabadul ca il va readuce "in Epoca de Piatra" daca refuza sa coopereze la predarea teroristilor Al-Qaida prinsi pe teritoriul sau. Unii dintre acestia au fost detinuti in centre secrete de detentie pe care CIA le-a avut in strainatate, precizeaza The Times.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea