Social

Guvernul Tăriceanu II a luat mai multe voturi decat Cabinetul Tăriceanu I

Premierul Călin Popescu Tăriceanu şi-a trecut, ieri, fără emoţii, al doilea cabinet prin parlament. Proiectul de hotărare privind restructurarea a fost adoptat, prin vot deschis, cu 272 de opţiuni „pentru", 68 împotrivă şi două abţineri. Noii miniştri au fost validaţi prin vot secret cu bile, 303 voturi pentru, 27 împotrivă. Reprezentanţii PD şi PLD au părăsind sala de plen. Parlamentarii au fost foarte agitaţi la începutul şi în timpul şedinţei de plen de ieri. Cu greu şi cu multe solicitări ale lui Nicolae Văcăroiu, aleşii şi-au ocupat locul în bănci ca să-l asculte pe premier. Însă discursurile şefilor de partid sau liderilor de grup nu prea i-au interesat pe parlamentari, în cele din urmă au decis să iasă pe hol sau să se retragă în bufetul de langă sala de plen. Pediştii au huiduit cat i-au ţinut puterile Discursul lui Mircea Geoană a fost printre cele mai huiduite de pediştii şi pelediştii din parlament, care aproape la fiecare propoziţie a şefului PSD îi strigau cate ceva din bănci. "Jos comunismul!", s-a auzit din băncile PD-ului, cand Geoană a spus că PSD a decis să aleagă "răul cel mai mic, un guvern restructurat, fără PD". Deputaţii PD şi PLD au început apoi să huiduie, moment în care Viorel Hrebenciuc a încercat să-i liniştească, bătandu-le obrazul deputaţilor PD care huiduiau. Apoi, Hrebenciuc le-a făcut semn să se uite în faţă, unde vorbea Geoană, şi nu în spate, unde erau parlamentarii PLD. Tot deputaţii şi senatorii PLD şi PD l-au huiduit şi pe senatorul PNL Puiu Haşotti. Cand senatorul liberal a spus că Theodor Stolojan este un bolnav închipuit, deputaţii democraţi şi liberal-democraţi l-au huiduit şi şicanat. Echipa de zgomote, condusă de Boureanu şi Petru Ioţcu, a luat foc în momentul în care Haşotti i-a spus lui Emil Boc că "este un om mic, dar un mare impostor " şi a adăugat că PD-ul este "corpul de înganitori ai lui Traian Băsescu". Liderul democraţilor din Camera Deputaţilor, Cristian Rădulescu, a anunţat că democraţii vor părăsi sala cand se va ajunge la vot. El l-a atenţionat pe premier că noul guvern este ilegitim, pentru că Tăriceanu a primit mandatul de a conduce un guvern al Alianţei D.A. Rădulescu a spus că premierul a învăţat de la consilierii săi să "rămană la putere cu orice preţ" şi i-a transmis o zicală din Israel, care spune că: "Decat un mandat în opoziţie, mai bine două la putere". Deputatul democrat a mai spus că noul guvern va fi "la dispoziţia poftelor pe care le va avea PSD", menţionand că social-democraţii au găsit un mod inedit de a veni la putere. Francu şi Boureanu şi-au dat în cap cu Constituţia Şedinţa destul de anostă de învestire a noului Cabinet Tăriceanu a fost animată de conflictul dintre doi foşti colegi de partid. Peledistul Cristian Boureanu a profitat de eroarea liberalului Emilian Francu, care a votat involuntar împotriva noului guvern, pentru a lua peste picior calităţile politice ale acestuia. „În deradere a făcut trimitere la o condiţie a mea de sănătate zicandu-mi: «Eşti un . Îţi mai curge sange din nas»?", s-a plans spăşit Francu în faţa presei. Iritat, liberalul i-a plătit colegului de legislatură cu aceeaşi măsură. „M-a înjurat de mamă pentru simplul fapt că radeam de el, deoarece a votat pentru noi", s-a justificat telefonic Boureanu. Schimbul de replici acide a degenerat rapid într-o ciocnire tipic şcolărească cu obiecte zburătoare: o Constituţie a lovit bancheta lui Emilian Francu, în timp ce din direcţia opusă un pix lua cap compas silueta lui Boureanu.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea