Guvernul a decis, miercuri, alocarea a 466 de milioane de lei pentru proiecte ale autoritatilor locale, sumele fiind acordate pentru dezvoltarea infrastructurii si a unor baze sportive din mediul rural.
Guvernul a adoptat, in sedinta de miercuri, lista localitatilor cu proiecte aprobate prin Programul de dezvoltare a infrastructurii si a unor baze sportive din spatiul rural, instituit prin Ordonanta 7/2006. Sumele vor fi utilizate pentru realizarea de studii, pentru punerea in aplicare a proiectelor si pentru continuarea lucrarilor la proiectele deja demarate.
Programul s-a adresat direct consiliilor locale si, pana in prezent, au beneficiat de fonduri, in baza ordonantei 7/2006, 1.100 de comune. In 2007, Programul a fost finantat cu 737 milioane lei , iar in 2008 s-au acordat, in prima transa, 342 milioane lei.
Banii alocati prin actul normativ adoptat miercuri vor fi distribuiti astfel: 314 de consilii locale, care au contractat punerea in functiune a unor obiective pana la data de 30 iunie 2008, vor primi peste 210 milioane de lei. Este vorba de proiecte care se apropie de finalizare , pentru care Guvernul vireaza pana la 90% din finantarea contractata.
Pentru 612 de consilii locale, care au contractat punerea in functiune a lucrarii dupa data de 1 iulie 2008, vor fi alocate peste 255 de milioane de lei. In acest caz, Guvernul aloca intre 8% si 75% din finantare, in functie de gradul de realizare al proiectului.
Alti 11 beneficiari au transmis autorizatiile de constructie cu intarziere, dar li s-a transmis acordul pentru deschiderea finantarii. Pentru acestia, Guvernul aloca 1,1 milioane de lei.
Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro