Social

Guru Bivolaru s-a evaporat si in Suedia

Procurorii au finalizat ancheta in cazul Bivolaru , dar nu reusesc sa-l mai gaseasca pentru a-l trimite in judecata. Anchetatorii au incheiat cercetarile in cazul liderului Miscarii de Integrare Spirituala in Absolut (MISA), Gregorian Bivolaru, urmind sa-i prezinte materialul probatoriu. Dupa acest ultim pas al anchetei va fi intocmit rechizitoriul, iar Bivolaru poate fi trimis in judecata , alaturi de ceilalti 20 de inculpati din dosar. Schimbare de adresa Reprezentantii Ministerului Public au incercat sa-i comunice lui Bivolaru, aflat in Suedia, la adresa la care locuia in momentul in care autoritatile din aceasta tara au refuzat extradarea lui in Romania. Comunicarea s-a intors la Parchet cu mentiunea ca destinatarul gregorian bivolaru nu mai locuieste la acea adresa. In Romania, Bivolaru a fost anchetat sub acuzatiile de raport sexual cu o minora, sustragere de la cercetarea penala si trecere frauduloasa a frontierei. In aceasta situatie, procurorii au cerut lamuriri autoritatilor suedeze, pentru a stabili daca este vorba de o schimbare de adresa sau de parasirea teritoriului tarii care i-a acordat dreptul de refugiat. Arestat oriunde in afara Suediei Cum mandatul international de arestare emis pe numele sau nu a fost retras, Gregorian Bivolaru poate fi arestat daca este prins pe teritoriul oricarui alt stat, in afara de Suedia, singura tara care a refuzat expulzarea. In cazul in care nu va fi gasit, guru va fi judecat in lipsa. Contactat telefonic, purtatorul de cuvint al Ambasadei Romaniei la Stockholm ne-a declarat ca autoritatile suedeze nu au comunicat nici un fel de modificare a statutului lui Gregorian Bivolaru in aceasta tara. In ceea ce priveste Biroul de presa al MISA, acesta ne-a comunicat ca nu este la curent cu vreo schimbare de rezidenta a liderului miscarii, recomandindu-ne sa luam legatura cu avocatii lui Bivolaru pentru lamuriri suplimentare. A ignorat interdictia Desi pe numele lui exista o interdictie de a parasi tara, Bivolaru a iesit din Romania, fiind retinut la Malmo, in Suedia. Guru a cerut azil politic in Suedia, sustinind ca este persecutat in Romania. Autoritatile romane au trimis o cerere de extradare pe numele fugarului, pentru a fi adus in tara si judecat, insa acesta a fost luat, pina la urma, sub aripa autoritatilor suedeze.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea