Social

Greva de la metrou - la mana judecatorilor

Astazi, instanta va decide daca greva generala declansata ieri de salariatii societatii Metrorex are sau nu temei legal, dupa ce administratia societatii de transport a contestat protestul angajatilor. Potrivit directorului general al Metrorex, Liviu Soava, greva este ilegala, pentru ca acordarea unei cresteri salariale presupune adoptarea unui act normativ, iar nivelul salariilor a fost deja stabilit in bugetul de stat din acest an.





Potrivit Legii 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca, in cazul in care considera ca o greva este ilegala, administratia poate adresa instantei o cerere de incetare a grevei pe motiv de ilegalitate .

Pe de alta parte, Soava nu este de acord cu propunerea sindicalistilor de a majora salariile angajatilor prin reducerea salariilor directorilor francezi ai firmei care asigura mentenanta ramelor - Alstom, intrucat redistribuirea pentru alte scopuri a unor fonduri alocate pentru o anumita activitate este ilegala. "Nu este vorba de identificarea sursei pentru majorarea salariilor angajatilor, ci de modul in care este reglementat fondul de salarii", a mai spus Soava.


Declaratii contradictorii


Premierul Calin Popescu Tariceanu a declarat ca i se pare anormal ca angajatii de la metrou sa declanseze greva, fara sa aiba un motiv real de ingrijorare sau nemultumire. Tariceanu a mentionat faptul ca salariul mediu lunar al angajatilor de la metrou se ridica, in prezent, la 16 milioane de lei, fata de 12 milioane de lei cat primesc colegii lor din sectorul feroviar. "Din punct de vedere salarial, trebuie sa spunem lucrurilor pe nume: salariatii de la metrou nu sunt cei care arfi cel mai jos pe scara salariala. Din acest punct de vedere, cred ca putem sa analizam si cerintele de cresteri viitoare, dar trebuie sa consideram si care este baza de plecare", a spus seful executivului. El a mai amintit ca ministrul transporturilor s-a angajat fata de salariatii de la metrou ca obligatiile asumate de angajator prin contractul de munca sa fie onorate, astfel incat salariile aferente lunilor noiembrie si decembrie sa fie achitate la termen, iar angajatii sa beneficieze si de- al 13-lea salariu . La randul sau, presedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Metrou (USLM), Ion Radoi, a declarat ca salariul mediu al unui angajat din cadrul Metrorex este de 8,6 milioane de lei. Veniturile variaza insa in functie de atributiile specifice fiecarui post si de orele suplimentare lucrate, ajungandu-se si la 10 milioane de lei vechi, a mai mentionat Radoi. Liderul USLM a mai declarat: "Nu intelegem de ce administratia isi doreste sa ne bage in greva si sa intrerupa activitatea metroului, deoarece noi, la negociere, am mers si cu solutia de cresteri salariale. Noi am cerut ca cei 35 miliarde lei, care sunt echivalentul celui de-al 13-lea salariu, sa fie introdus in baza de negociere a cresterii salariale si sa renuntam atat la acesta, cat si la alte prime, care ne revin de drept prin Contractul Colectiv de Munca la nivel de ramura. Numai ca administratia nu doreste acest lucru, nu vrea sa negocieze si acest fapt ne determina sa credem ca isi doresc cu orice pret aceasta greva".


O singura greva declarata legala in ultimii 10 ani


Angajatii de la Metrorex au oprit lucrul, ieri dimineata, la ora 4.00, pentru o majorare salariala de 23% si in lipsa unei oferte din partea administratiei. Pentru ca legea obliga sindicalistii sa asigure o treime din activitate pe durata grevei generale, membrii USLM au decis sa opreasca total lucrul doar intre orele 4.00 si 16.00, urmand ca, in restul zilei, sa lucreze la parametri normali . Potrivit lui Radoi, sindicatul a trecut prin toate etapele legale declansarii protestului final, chiar si greva de avertisment de doua ore organizata in data de 7 noiembrie.

Cele mai multe dintre grevele USLM au fost contestate in justitie de administratia Metrorex, o singura greva generala fiind declarata legala, si anume cea din mai 1999. Cea mai lunga greva la metrou a avut loc in anul 1996 si a tinut 12 zile.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea