Social

Grecii fac marcaj inca din aeroport

Giulestenii sprinteaza spre primavara europeana daca inving la Panathinaikos , dar, daca Dumnezeu este rapidist asa cum spera George Copos, patronul care s-a rugat la Zidul Plingerii sa aiba un an cu conturi mai bogate, echipa bucuresteana poate sa treaca de grupe si cu o infringere dublata de jocul rezultatelor in celelalte meciuri. Confruntarea cu grecii, care se va desfasura cu casa inchisa, a inceput inca de pe aeroport, antrenorul Razvan Lucescu acuzind gazdele de sabotaj dupa ce capitanul Vasile Maftei si atacantul Viorel Moldovan au fost retinuti mai multe ore pe aeroport, fiind confundati cu infractori de drept comun cu aceleasi nume. Maftei a fost ajutat sa-si rezolve problemele de la controlul vamal de catre consulul Romaniei la Atena, Nicolae Anton, de ambasadorul George Ciamba, de Ministerul de Externe de la Bucuresti si de ministrul de Interne al Greciei, Razvan Lucescu considerind ca este un moment psihologic regizat de greci. „Ce sa zic? Nu stiu ce s-a intimplat. Am stat, ce sa fac? Se pare ca a fost o confuzie de nume si din aceasta cauza am stat trei ore aici. Nu trebuia sa-si faca probleme Vio (n.r. - atacantul Viorel Moldovan) ca nu-mi dau drumul. Pina la urma este bine ca am intrat in Grecia“, a spus Maftei pe aeroportul din Atena. Directorul general Constantin Zotta spune ca se va trece cu greu peste aceasta umilinta: „Este vorba despre un moment foarte neplacut. Am trait o umilinta peste care vom trece cu greu. Se pare ca pe 26 septembrie anul acesta, o alta persoana cu numele Vasile Maftei ar fi comis o infractiune in Italia, mai exact in Sicilia“. Intrebat daca este vorba despre o intimidare, Zotta a raspuns: „Putem sa ne gindim la orice. Din pacate, Vasile si noi am trecut printr-un moment neplacut“. In ceea ce-l priveste pe Moldovan, acesta a fost retinut doar pentru un control suplimentar. „Nu cred ca este razboi psihologic. Pe mine oricum nu ma afecteaza, nu vedeti ce zimbitor sint“, a spus Moldogol. Lucescu jr. nu crede in minuni De-a lungul timpului, Panathinaikos a jucat opt partide impotriva echipelor romanesti in Cupele Europene, bilantul fiind unul defavorabil grecilor, care au invins in trei rinduri, au remizat o data, iar de patru ori au pierdut. „Daca ne luam dupa rezultatele obtinute de Panathinaikos pina acum, ei sint cei mai puternici adversari. Dar faptul ca nu am pierdut nici un meci pina acum imi da sperante ca putem obtine calificarea. Mergem acolo sa ne facem jocul si sa tinem cit mai mult posesia mingii. O victorie a noastra la Atena nu trebuie privita ca o minune, pentru ca am demonstrat pina acum ca sintem o echipa puternica“, a spus Lucescu junior. Referitor la absenta lui Dani Coman dintre buturi, tehnicianul Rapidului a precizat: „Nu stam intr-un singur jucator. Rapidul mai are inca zece fotbalisti si un portar in spatele lui Dani Coman, care s-a pregatit si e dornic sa intre sa arate ce poate“. De partea cealalta, echipa antrenata de Victor Munoz, fost fotbalist in echipa Barcelonei invinsa de Steaua in 1986, si-a avertizat jucatorii ca romanii formeaza o echipa mai buna decit Mlada, desi a confundat-o cu Rapid Viena si a anuntat ca isi va menaja mai multi titulari.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea