Social

Gradinitele s-au ocupat. Pot incepe inscrierile

Aproape toate locurile din gradinitele bucurestene sint ocupate, desi, oficial, inscrierile incep pe 1 iunie. 9.000 de copii vor ramine pe dinafara. Parintii isi pot inscrie copiii la gradinitele de stat in perioada 1 - 15 iunie, dar Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti ( ISMB ) estimeaza ca vor fi in jur de 34.000 de cereri pentru cele 25.000 de locuri existente in Capitala. Astfel, aproximativ 9.000 de copii vor ramine fara loc, chiar daca Guvernul a alocat bani pentru extinderea spatiului mai multor gradinite. „Avem bani pentru extinderea spatiului a 41 de gradinite din Capitala, insa nu stiu cite vor fi gata pina la 1 septembrie, pentru ca finalizarea gradinitelor depinde de Consiliile Locale“, a declarat inspectorul general Cristian Alexandrescu. In opinia acestuia este „imposibil“ ca toate gradinitele sa fie gata pina in toamna. In sectorul 2, autoritatile s-au miscat mai repede decit in alte parti. Cristian Alexandrescu a precizat ca primaria a intocmit studiile de fezabilitate si proiectele necesare construirii de gradinite din fonduri proprii, astfel incit in momentul in care sosesc banii de la Guvern sa poata fi incepute lucrarile propriu-zise. Primaria Sectorului 3 promite ca gradinitele vor fi gata pina pe 31 decembrie, adica cu aproximativ patru luni mai tirziu dupa inceperea anului scolar. Inspectorul general Cristian Alexandrescu va avea astazi o intilnire cu reprezentantii prefecturii, dupa care promite ca va veni cu date concrete despre situatie locurilor din gradinite. Asa cum se intimpla in fiecare an, desi inscrierile incep pe 1 iunie, la multe gradinite din Bucuresti deja nu mai sint locuri, se pling parintii. Reinscrierea copiilor in gradinite se face in perioada 2 - 31 mai, pentru copiii care au frecventat gradinita in aceeasi unitate in anul scolar 2006/2007. Potrivit metodologiei Ministerului Educatiei, inscrierea copiilor in gradinite are loc in perioada 1-15 iunie. Criteriile dupa care se vor face inscrierile copiilor sint apropierea de domiciliu, existenta fratilor sau surorilor in gradinita si cit de aproape e serviciul parintilor de unitate.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea