Social

"Golanu " şi "Grasu " devin acţionari la Rapid

Chiar dacă George Copos a spus că Jean Valvis nu poate vinde acţiuni către alte persoane, înainte de a face o ofertă celorlalţi acţionari, patronul LaDorna a întocmit deja o listă de posibili cumpărători. Aceştia au fost aleşi de pe internet. Jean Valvis a ales 33 de suporteri de pe site-ul fanilor, forzarapid.ro, care, în opinia sa, dau dovadă de seriozitate, urmănd să fie alcătuită o a doua listă de 30 de persoane , cu numele celor care au ieşit în evidenţă prin percepţia, seriozitatea şi pertinenţa comentariilor făcute pe acelaşi site. Printre cumpărătorii de acţiuni se numără persoane cu nick-urile Golanu', GrasuBerceni, dynamite, RAPIDgirl, Warrior , foreverrapid sau Baratki. Jean Valvis, care se află în conflict deschis cu ceilalţi oficiali giuleşteni, i-a invitat deja pe fani la sediul firmei sale pentru a finaliza tranzacţiile. În ceea ce-l priveşte pe George Copos, patronul Rapidului a luat o pauză în atacurile la adresa lui Valvis şi în aceste momente se contrează cu preşedintele federaţiei, Mircea Sandu, pe teme de arbitraj. După ce i-a transmis o scrisoare deschisă bossului FRF, în care cerea demisia şefilor CCA, ca urmare a arbitrajului lui Salomir la meciul Steaua - Rapid, Copos a avut şi o discuţie telefonică cu acesta. "Am avut o discuţie dură cu Mircea Sandu. I-am atras atenţia din nou că este responsabil de ceea ce se întamplă în fotbalul romanesc", a spus Copos care a reuşit să iniţieze consultări între cluburi şi FRF pentru a ajunge la o decizie privind conducerea CCA. Cu FC Argeş, pentru Lucescu Giuleştenii cred că trebuie să fie foarte atenţi la meciul de astăzi, cu FC Argeş (ora 20.45, în direct la Antena 1), pentru că piteştenii au mari probleme. "Sunt într-o situaţie foarte grea şi cu siguranţă vor veni în Grant să se agaţe de orice. Noi mereu am avut probleme cu astfel de echipe. Suntem departe de primul loc şi trebuie să luăm puncte şi să urcăm în clasament, acolo unde ne e locul", a spus Nicolae Grigore. Fotbalistul a adăugat că patronul le-a făcut o vizită în cantonament. "Domnul Copos ne-a spus că are încredere atat în noi, cat şi în Răzvan Lucescu", a precizat Grig, care speră ca echipa să nu mai aibă parte de critici după acest meci. Ionuţ Mazilu a spus că jucătorii trebuie să fie atenţi la următoarele meciuri, pentru a nu pierde contactul cu primele clasate. "Chiar dacă campionatul este lung, trebuie să fim atenţi la toate partidele. Nu contează dacă nu voi mai fi golgheter , ci dacă echipa va merge foarte bine", a menţionat Mazilu.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea