Social

Gigi Becali a coborat din cer la Maglavit

Gigi Becali a dat ieri peste cap slujba hramului Nasterii Maicii Domnului, la manastirea din Maglavit. Dupa ce a aterizat cu elicopterul in buza manastirii, Razboinicul luminii a devenit atractia zonei. Lumea a fugit de la slujba doar ca sa-l vada pe latifundiar, iar predica a fost acoperita de aplauze si indemnuri gen "Forta Steaua" si "Sa ne traiesti, nea Gigi!". "Nea Gigi" a trecut ca fulgerul prin multime si s-a proptit in marginea altarului, acolo unde cuvintele preotului erau garnisite cu "Maria a lu' Scutar" sunet de mobil. Afara, multa lume multumita: "Facuram poze cu nea Becali". Altii, mai tristi: il scapasera pe boierul de la Bucuresti. S-au linistit cat timp a predicat preotul in biserica. "Il scapai pe Becali, dar fusei si facui poze cu elicopterul. Vai, ce elicopter!" Cu o ora inainte de sosirea lui Gigi Becali la Maglavit, la manastire venisera deja vreo mie de oameni. Se imbracasera de sarbatoare: batic si fusta, sapca plus pulover turcesc si tricouri cu Ronaldinho sau Dica. La biserica au sosit insi de peste sase sate si taman de la Bailesti. Au venit ca in excursie, sa-l vada pe Razboinic. Asa ca au aparut si comerciantii - la intrarea in manastire erau mici pe dreapta si ochelari de soare pe stanga. Un vanzator ii transmite multa sanatate lui George Becali : omul si-a facut planul la vandut carnaciori. In curtea manastirii sunt insa si cativa care au venit doar pentru sarbatoarea hramului. Stau deoparte si asculta cuminti slujba. Cateva batrane tin cosurile cu coliva, rostesc incet rugaciuni si se inchina cu evlavie. Langa ele se aude: "Tap-Tap-Tap-Tararap". E imnul Stelei si suna pe mobil din multimea adunata doar sa-l pipaie pe Razboinic. Sunt multi cu tricouri ros-albastre.E Lovin, e Dica si mai e un tricou mai vechi cu Lacatus. La 9.30, lumea deja freamata in fata bisericii manastirii pe care e icoana Maicii Domnului si un banner cu "Fundatia George Becali". Langa biserica, unul nu vinde deloc carti cu istoria Maglavitului. Omul e din sat, dar nu a mai vazut sa coboare tot Maglavitul la manastire ca acum. "Vine Becali de la Bucuresti cu elicopterul si s-au strans oamenii sa vaza". Localnicul spune ca data trecuta, cand a venit miliardarul la manastire, lumea nu prea a iesit din casa. "Era ceva ploaie si au zis ca o sa-l vaza la TV, ca sa nu mai faca un kilometru din sat pana la biserica. Acum e soare si e bine", zice vanzatorul de carti. Marioara a lu' Dascalu si Lenuta a lu' Balan stiu ca Gigi Becali "e cel mai important om din Romania". Asta pentru ca il vad mereu la televizor si are o echipa de fotbal buna. Cica se numeste Steaua si joaca la campioni. La ora 10.00, in mijlocul slujbei, un fior trece prin multime. Se aude zgomot de elicopter. Tac batranii care vorbesc ca PSD-ul e prost si raman cu gura cascata pustii care fac pariul pe Steaua - FC Arges. Pe deasupra bisericii trece elicopterul care il aduce pe Razboinic la Maglavit. Slujba se transforma in haos. Toata lumea se intoarce cu spatele la biserica. In boxe inca se mai aude slujba: "Acum si-n vecii vecilor. Amin." Din multime cineva racneste - "Hai, ca a venit avionul!"; "Si pomeneste Doamne Dumnezeule?". Lumea o ia la fuga si urla ca a venit Becali. "Duhul Sfant pogora-Se-va?"; femei pe tocuri si barbati care tin palariile in mana alearga printre copaci si maracini sa ajunga primii la elicopter. "Si binecuvanteaza?"; cete de pusti mai ca darama masa pregatita de niste maicute si scandeaza "Hai, Steaua!". "Dumnezeul meu?"; oamenii aplauda, fluiera si se indeamna: "Hai pe Gigi, hai pe el!". "Amin!?"; lumea ii face loc Razboinicului sa intre in manastire. Cateva babe il pandesc pe boier, cred ca o sa intre si scaneaza niste boscheti din marginea manastirii. Ajung la concluzia ca miliardarul nu o sa intre prin maracini, asa ca fug repede in biserica, sa fie aproape de latifundiar. Becali apare printre copaci cu vreo 300 de insi in jurul lui. Cateva fete suspina si chiraie ca la Michael Jackson. La intrarea in biserica, Gigi e oprit si primeste o carte cu psalmi. Un altul, cu programul politic al PNG pe piept, vrea sa stranga pe Razboinic in brate. Nu-l lasa bodyguarzii, asa ca o da pe injuraturi soptite. Zeci de insi incearca sa se fotografieze cu "boierul de la Bucuresti". "Avusei bulan", zice unul. Un altul racneste - "Ba, ce dracu faceti, ca calcati copiii!". La nici doi metri de el, in usa bisericii, o batrana se inchina speriata, dar tot zice ca o sa voteze cu Becali. Gramada inainteaza in biserica. O femeie urla ca a fost calcata, o alta e luata pe sus de ii sare bastonul din mana, iar a treia trage de reverul miliardarului sa-i mareasca pensia. In biserica, Gigi se asaza langa altar si priveste de acolo slujba. Casca, pironeste candelabrul, studiaza bombeul pantofului, iar preotul continua predica. Afara, lumea e entuziasmata. Fluiera ca pe stadion si se intreaba fericiti: "Il vazurati?". Plictisiti, oamenii incep un pelerinaj. Cativa cred ca lumea merge la salcia unde Petrache Lupu L-a vazut pe Dumnezeu. Numai ca multimea se duce sa vada elicopterul cu care a venit Becali. La 12.00, slujba se termina cu un discurs al preotului urmat de Razboinic. Preotul vorbeste de Nasterea Maicii Domnului, Gigi Becali povesteste cum a avut o cumpana - "Am avut un meci cu Steaua. I-am zis lui Dumnezeu sa nu ma chinuie. Am batut cu 3-0 si am facut biserica asta." La cuvantul preotului, nu zice nimeni nimic. La discursul lui Gigi, lumea aplauda, fluiera si striga "Bravo!". "Sanatate! Numai bine!", mai transmite Becali de la microfonul din altarul bisericii, iar multimea il duce ca pe un erou la elicopter. La manastire mai raman doar cativa care se roaga. Sunt tristi.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea