Social

#reclame inselatoare #amenda eMag #emag #black friday #reduceri

Ghinion pentru eMAG in Vinerea Neagra! A oferit reduceri si a primit amenda de 400.000 de euro!

Consiliul Concurentei (CPC) din Bulgaria a sanctionat compania Dante International, proprietarul retailerului online eMAG, cu o amenda totala de 758.380 leva (387.750 euro) pentru incalcarea practicilor concurentiale in timpul a doua campanii promotionale, relateaza Sofia Globe.

 

Potrivit autoritatii de reglementare bulgare, campania de Black Friday desfasurata de eMAG a incalcat practicile comerciale loiale in raport cu preturile stabilite pentru produsele din oferta si cu reducerile aplicate.

De asemenea, CPC a catalogat drept inselatoare reclamele folosite de eMAG in timpul campaniei prin care retailerul promitea cele mai multe si mai mari reduceri de pret de anul acesta.

Proprietarul eMAG a primit o amenda de 551.550 leva, echivalentul a 4% din veniturile din vanzari inregistrate in 2013, pentru nerespectarea practicilor comerciale loiale in timpul campaniei de Black Friday.

De asemenea, compania a fost sanctionata cu inca 206.380 leva (1,5% din vanzarile de anul trecut) pentru campania "Tassimo 1+1 gratis", prin care eMAG oferea consumatorilor care cumparau un expresor automat de cafea Tassimo un al doilea aparat gratuit.

Potrivit CPC, valoarea cadoului oferit a depasit pragul maxim permis de legislatia bulgara, promotia putand sa "distorsioneze mediul competitional".

Vanzarile eMAG in Romania din timpul Black Friday (23 noiembrie) s-au situat la 165 milioane de lei, cu 10% peste estimari, potrivit Ziarului Financiar.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea