Social

Ghidul studiilor in strainatate

O data cu aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, posibilitatile romanilor de a studia in strainatate s-au schimbat radical, avand in vedere ca ni se aplica si noua regulile comunitare. Practic, taxele de studii nu vor mai fi cele aplicate studentilor straini, al caror nivel era mult mai mare , ci vor fi la fel ca si cele percepute locuitorilor tarii respective, deci vom fi pe picior de egalitate cu toti cetatenii celorlalte tari membre ale Uniunii Europene. Cu alte cuvinte, acolo unde este vorba de invatamant public finantat de statul tarii respective tinerii romani, daca sunt admisi, vor putea studia gratuit. In cazul celor particulare, ca la noi, evident ca nu se mai poate vorbi de gratuitati, fiecare institutie percepand taxa de studiu. "Hard ieftin, periferice scumpe" Daca la prima vedere pare ca din acest an accesul romanilor la studii in strainatate este mult mai accesibil, in realitate situatia nu mai este atat de roz. Mai ales ca trebuie luate in calcul si celelalte costuri, deloc de neglijat, privind intretinerea - cazare, masa, transport, acces la Inter-net si biblioteca etc. Practic, asa cum spune un oficial al Ministerului Educatiei si Cercetarii, "har-dul este ieftin, dar costa foarte mult perifericele". Cu toate acestea, trebuie recunoscut ca universitati prestigioase din Europa sunt acum mult mai atractive si accesibile romanilor, posibilitatea de a studia la unele dintre ele traducandu-se prin taxe mult mai mici decat cum era pana anul trecut. Intra cine vrea, iese cine poate Una dintre caracteristicile invatamantului superior din Franta o constituie asa-numitul sistem de admitere deschisa. Practic, intra cine vrea si iese cine poate. Anul I de studii se prezinta poate cel mai greu, peste 50% din tinerii care au fost admisi abandonand, deci scoala nu este chiar asa usoara si sita tot cerne. Aici marea majoritate a institutiilor de invatamant superior sunt de stat, studentii platind doar o taxa de inscriere, de cateva sute de euro. 3000 de lire sterline la celebra Cambridge Cea mai mare atractie, daca ne referim la Europa, o au asupra tinerilor romani universitatile britanice, indeosebi cele cu traditie si care figureaza in topul primelor 100 de universitati din lume - Cambridge, Oxford etc. De altfel, in top 100 cele mai multe universitati din Europa sunt din Marea Britanie, deci este firesc interesul romanilor pentru invatamantul britanic. Din acest an, accesul la o universitate britanica este, categoric, mult mai mare, desi nivelul taxelor este mult peste posibilitatile unui roman dintr-o familie obisnuita. La mai toate universitatile din Marea Britanie, incluzand si Cambridge, si Oxford, taxa anuala de studii este in general de 3000 de lire sterline, deci 4530 de euro. La taxa de studii trebuie adaugate alte 7000 de lire sterline (10.571 de euro), suma necesara studentului roman pentru cazare si masa, fara a mai pune banii pentru transport sau alte cheltuieli diverse. In invatamantul preuniversitar particular, sumele necesare unui an de studiu sunt extrem de mari, variind intre 4000 si 6000 de lire sterline la o scoala fara camin, deci cazarea si masa trebuie asigurate personal, si 10.000-25.000 lire sterline daca scoala are si camin, deci cazare si masa. Practic, pentru un roman de rand accesul la o institutie britanica de invatamant este imposibil. Pana la 10.000 de euro in Spania Chiar daca majoritatea universitatilor sunt de stat, deci cu finantare de la buget, la universitatile particulare din Spania taxa anuala de studii poate ajunge si la 10.000 de euro, in general fiind intre 6000 si 10.000 de euro. Cheltuielile cu cazarea si mancarea se ridica si ele la aproximativ 600 euro lunar, fara sa ne rasfatam prea mult. Reduceri in Olanda Aderarea la UE le aduce tinerilor romani reduceri si in Olanda, taxa anuala de studii fiind in jurul a 1500 de euro, dar putand ajunge si la 6000 de euro. Evident, reducerile de care beneficiem acum si noi sunt substantiale.De exemplu, fata de cei 9000 de euro pe care studentii romani ar fi trebuit sa-i plateasca anul trecut, din acest an taxa de studii s-a redus la 1500 de euro, fiind la fel ca si cea platita de cetatenii olandezi. Numai ca si aici, nefiind acasa, romanii trebuie sa scoata din buzunar bani si pentru cazare, masa, transport etc. Potrivit datelor publicate de Nuffic - Organizatia Olandeza pentru Cooperare Internationala in Invatamantul Superior -, un an de studiu in Amsterdam, cu tot cu cazare, masa, cinematograf etc., il costa pe un student intre 700 si 1000 de euro/ luna , 1,5 euro o ceasca de cafea, 2 euro un sandvis cu branza, 2,95 euro un big mac, 10 euro o cina la un restaurant studentesc, 7,50 euro un bilet la cinema, de la 0,07 euro pentru un sms etc. Dupa cum spune insa Nuffic, costurile pentru un student in Amsterdam sunt modeste fata de cele din New York, Londra, Paris si Beijing. Italia, o alta posibila destinatie Italia constituie, de asemenea, o alta posibila destinatie pentru tinerii romani. Si aici, dupa aderarea noastra la UE, taxele percepute studentilor au scazut substantial, ajungand la 500 de euro, cazul Universitatii din Bologna, fata de cateva mii anul trecut. Dar si aici apare problema traiului de zi cu zi, la care se adauga cazarea (200-500 euro chirie lunara pentru un apartament) si transportul. De exemplu, daca ti se face sete sau foame pe strada, in Roma pentru o sticla de apa minerala de 0,5 litri trebuie sa platesti 1,5 euro, in timp ce o bucata de pizza costa 5 euro, iar un sandvis este in jur de 3-4 euro. Polonia, mai aproape de casa Cei care vor sa fie oarecum mai aproape de casa pot alege si una dintre facultatile din Polonia, unde, de asemenea, exista universitati de stat si particulare. Daca la cele de stat invatamantul este gratuit, excluzand taxa de inscriere, la cele particulare un an de studii costa, in medie, 4000 de zloti (1032 de euro), dar poate ajunge si la 9000 de zolti (2323 de euro). In invatamantul preuniversitar particular polonez taxa anuala de studii este cuprinsa intre 2500 si 5000 de zloti (645-1290 de euro). Cazarea difera in functie de alegerea facuta. Astfel, in Varsovia o camera la camin costa intre 225 si 450 de zloti (58-116 euro), o camera intr-un apartament cu chirie intre 250 si 500 de zloti ( 65-130 de euro), iar un apartament cu doua camere ajunge la 1000 de zloti (258 de euro). In privinta traiului de zi cu zi, in Varsovia este aproape ca la noi, in Bucuresti preturile la mancare fiind in foarte mare masura comparabile. Concurenta, inevitabila Din aderarea Romaniei la Uniunea Europeana trebuie insa sa admitem ca avem si un beneficiu in plan educational. Nu prin posibilitatea de a merge romanii la studii, dincolo, ci prin faptul ca universitatile de la noi vor incepe sa fie foarte concurate, pentru ca va veni Europa peste noi. Practic, universitatile puternice din Europa nu vor sta prea mult pe ganduri si-si vor deschide filiale in tara noastra, ceea ce le va obliga pe cele romanesti sa ofere programe educationale mult mai atractive. Poate doar asa se va misca ceva si in universitatile romanesti, care vor trebui sa vina cu programe noi, sa iasa din amorteala si sa nu mai existe cazuri de profesori care predau dupa aceleasi cursuri vechi de 20-30 de ani. Fara nici o exagerare, in mediul academic romanesc va incepe o adevarata lupta pentru supravietuire. Taxe la facultatile din Romania In sistemul universitar din Romania, studiile universitare sunt subventionate de la bugetul de stat, prima facultate fiind gratuita. Locurilor subventionate li se adauga insa cele cu plata la facultatile de stat, precum si cele de la facultatile particulare. - Universitatea Ecologica din Bucuresti - 1.500 lei/an, forma de invatamant zi si 1.300 RON la frecventa redusa si la distanta, la oricare dintre facultati; - Universitatea Crestina "Dimitrie Cantemir" din Bucuresti - intre 300 si 500 de euro/an, in functie de facultate si forma de invatamant; - Universitatea "Ovidius" din Constanta - intre 1.750 si 3.500 lei/an, la medicina ajungand la aproape 1.000 de euro; - Universitatea Babes Bolyai din Cluj-Napoca - 2.000 lei/an de studiu, deci aproape 600 de euro; - Universitatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila" din Bucuresti - intre 2.200 si 3.700 lei/an, iar pentru a doua facultate intre 1.600 si 2.400 lei; - Universitatea "Stefan cel Mare" din Suceava - 1.600-2.000 lei/an. Public si privat in UE In general, in toate statele UE exista sistem de invatamant public si privat, in proportii mai mari sau mai mici. Invatamantul general obligatoriu difera de la tara la tara: - Marea Britanie, invatamant public gratuit intre varsta de 5 si 16 ani; - Polonia, inva -tamant obligatoriu de noua clase - scoala generala de sase clase pentru elevii cu varste intre 7 si 12 ani si gimnaziu de trei clase, intre 13 si 15 ani, varsta maxima de absolvire a gimnaziului fiind de 18 ani; - Grecia, invatamant public de stat, deci gratuit, pana in clasa a II-a inclusiv; - Olanda, invatamant obligatoriu pana la varsta de 16 ani; - In Franta, invatamant obligatoriu de 12 clase . In privinta invatamantului superior, de asemenea exista universitati de stat si parti-culare, taxele anuale de studiu fiind cuprinse intre cateva sute si mii de euro. SUA, atractia maxima Cu toate ofertele mai mult sau mai putin atractive din Europa, cele din Statele Unite ale Americii sunt si vor ramane, categoric, precum un magnet pentru tinerii romani. Acolo ajung insa doar cei ale caror familii dispun de sume extrem de mari, marii magnati ai Romaniei si olimpicii internationali. De exemplu, un an de studii la celebra Universitate Harvard ajunge la 46.000 de dolari, dupa cum ne spune Alexandru Radu , unul dintre studentii romani de la Harvard, care zilele acestea va sustine cateva conferinte in Romania pentru a-i invata pe tineri cum pot face o aplicatie de succes pentru celebra universitate americana.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea