Social

George Bush si ultimul discurs despre starea natiunii

Mandatul Bush se apropie de final, astfel ca era necesar un ultim discurs despre starea natiunii. Temele abordate in acest discurs: dificultatile economiei americane, necesitatea unui acord pentru negocierile de la Doha privind liberalizarea comertului mondial si prezenta militara americana in Irak. Liderul de la Casa Alba a recunoscut in acest ultim demers ca economia americana traverseaza o perioada de incertitudine dar si ca doreste sa mai intreprinda cateva masuri in leatura cu situatia din Irak pana la finalul mandatului. El le-a cerut membrilor Congresului sa adopte cat mai curand posibil planul de masuri fiscale ce prevede eliminarea unor taxe si impozite in valoare de peste 140 de miliarde de dolari, argumentandu-si cererea prin faptul ca aceasta masura va stimula relansarea economiei americane, aflate in criza. In legatura cu finalizarea negocierilor privind liberalizarea comertului mondial, Bush a solicitat membrilor legislativului sa ratifice acordurile de liber schimb incheiate cu Columbia, Panama si Coreea de Sud, spunand ca acestea sunt pasi importanti inspre directia dorita de Statele Unite.

SUA nu trebuie sa se retraga din Irak

In ce priveste problema irakiana, presedintele a lansat un apel catre clasa politica americana prin care le solicita sa nu puna in pericol progresele realizate in Irak printr-o retragere prematura a fortelor americane din zona, mai ales in contextul cererii irakienilor de a mai pastra trupele acolo cel putin un an. Bush a fost de parere ca o parasire a zonei de catre americani ar duce la dezintegrarea fortelor irakiene de securitate si la amplificarea violentelor, situatie de care ar putea profita reteaua terorista Al-Qaida. El si-a exprimat speranta ca pana la finalul mandatului sau vor mai fi inregistrati cativa pasi inspre o situatie mai calma in Irak. In plus, Bush si-a mai exprimat speranta in reusita incheierii unui acord de pace durabil israeliano-palestinian pana la sfarsitul anului si formarea Statului palestinian independent, considerand ca semnalele pe care le-a primit in timpul turneului sau in tarile arabe il indreptatesc pentru a crede acest lucru. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea