Social

#mircea geoana #dezbatere publica #ascultat telefon

Geoana vrea dezbatere publica pentru legea "ascultarii" telefoanelor

Presedintele PSD Mircea Geoana a declarat, miercuri, ca este nevoie de o dezbatere publica pe tema noilor prevederi legale privind stocarea datelor privind convorbirile telefonice si traficul pe internet.

Pesedistul a afirmat ca exista temeri fata de cum aceste instrumente ar putea fi folosite in mod abuziv, informeaza NewsIn.

"Trebuie sa fim extrem de clari in democratia romaneasca ca trebuie sa intarim rolul statului in prevenirea unor actiuni de natura terorista sau cu risc de destabilizare statala, si acest lucru este corect si se intampla in toata lumea civilizata. Dar in acelasi timp trebuie sa fim constienti de faptul ca in Romania exista inca o teama sau o suspiciune ca astfel de instrumente ar putea sa fie folosite pentru consolidarea unor tendinte autoritariste in statul roman", a declarat Geoana.

Presedintele PSD crede ca este nevoie de o dezbatere publica pe aceasta tema, deoarece populatia nu este pregatita, pentru o astfel de masura.

"Uitati-va cat de multe reactii vin din mediul civic, din mediul neguvernamental , de la cetateanul obisnuit. Inca mai avem cu totii, undeva in spatele creierului nostru, amintirea unui stat care oprima cetateanul si care il strivea in libertatile sale fundamentale. Nu am facut revolutie in aceasta tara si nu am petrecut 20 de ani de democratizare a acestei tari pentru a inclina balanta intr-o alta directie", a argumentat Geoana.

Datele privind convorbirile telefonice si SMS-urile vor fi inregistrate de operatorii de telefonie fixa si mobila si vor fi stocate timp de 6 luni, incepand de marti, potrivit Legii 298/2008 privind retinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicatii electronice, intrata in vigoare.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea