Social

Geoana, otravit cu un Armaghedon

Armaghedoane, sondaje dubioase, declaratii belicoase. Ingrediente suficiente pentru un razboi deschis Geoana-Oprescu cu trei zile inainte de congresul PSD. Mircea Geoana si Sorin Oprescu isi disputa sefia PSD intr-un mod tot mai dur. Se arunca pe piata documente de tip Armaghedon, se distribuie sondaje de opinie, se fac declaratii agresive. Totul pentru ce? Raspunsul l-a dat miercuri actualul lider al partidului: viitorul presedinte PSD va conduce guvernul din umbra si reprezinta candidatul pentru functia de prim-ministru. Armaghedon Geoana Pe adresele mai multor redactii a ajuns miercuri noapte un e-mail cu documente despre presupuse proprietati pe care Mircea Geoana le-ar avea in SUA. Ar fi vorba despre un apartament si doua case aflate, toate, in New York. Doua dintre aceste proprietati s-ar afla - potrivit documentelor - in coproprietate cu Maria Pavoni, sotia consilierului economic de la Consulatul General al Romaniei la New York. Mircea Geoana a reactionat aseara. „Atacuri mafiote” „Cei care utilizeaza astfel de instrumente de discreditare si care se insotesc de practici anticolegiale si mafiote se descalifica singuri“, spune Geoana. El sustine ca primul dintre imobilele enuntate in Armaghedon „este nici mai mult, nici mai putin decit Empire State Building . Cui nu i-ar placea sa fie proprietarul celui mai inalt zgirie-nori din New York?“, afirma liderul PSD. Precizarea lui Geoana este stranie si asta pentru ca in Armaghedon se vorbeste despre apartamentul nr. 4003 de la adresa respectiva, si nu de toata cladirea. Totusi, Geoana neaga faptul ca ar avea acele proprietati. „Nu am nici o proprietate in SUA, ci doar foarte multi prieteni.“ Sondajul ca arma De partea cealalta, Geoana a pornit atacul folosindu-se de o arma stiintifica - sociologia. Pe piata au aparut zilele acestea mai multe sondaje de opinie. Intr-unul dintre ele, realizat de Data Media, Traian Basescu si Mircea Geoana sint dati drept cei mai potriviti sa conduca Romania dupa 1 ianuarie 2007. In acelasi sondaj, PSD este cotat cu 25,8%, cu circa sase procente peste cercetarile din ultima vreme. Ultima ora Mircea Geoana a fost desemnat ieri sa faca parte din conducerea Partidului Socialistilor Europeni. PSD a participat pentru prima oara la Congresul PES ca membru cu drept de vot. Misiunea lui Geoana urmeaza a fi anuntata peste o luna. Simpatizantii PSD il vor pe Geoana Mircea Geoana este favoritul simpatizantilor PSD la sefia partidului pentru urmatorii patru ani, arata rezultatele unui sondaj OMNIBUS dat publicitatii ieri de CURS. Cu doar trei zile inainte de congresul PSD, 40% dintre respondenti cred ca Geoana este persoana cea mai potrivita pentru aceasta functie, pe a doua pozitie in preferintele sustinatorilor partidului situindu-se Sorin Oprescu, cu 22%, in timp ce pe urmatoarele doua locuri apar Ion Iliescu, cu 19%, si Adrian Nastase, cu 8%. Liderul Grupului de la Cluj, Ioan Rus, este dorit ca presedinte de doar 3% dintre votantii social democratilor, in timp ce Miron Mitrea si Antonie Iorgovan nu intrunesc sprijinul decit a 1% dintre cei care si-au exprimat o optiune. Cercetarea este reprezentativa la nivel national, cu o marja maxima de eroare de plus/minus 3%, la o probabilitate de 0,95. Volumul esantionului a fost de 1.062 de persoane cu virste de peste 18 ani. Culegerea datelor a fost realizata in perioada 30 noiembrie - 5 decembrie.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea