Social

Gemenii politicii mondiale s-au intilnit la Washington

Premierul britanic Tony Blair l-a vizitat ieri pe presedintele american George W. Bush, intr-o incercare disperata de a gasi o solutie crizei din Orientul Mijlociu. Ceea ce ii uneste in acest moment pe cei doi lideri, situatie care oricum nu este noua pentru acestia, este faptul ca se afla sub corul concertat al criticilor internationale, din pricina ca nu au cerut explicit Israelului sa puna capat campaniei militare din Liban. De altfel, situatia din Liban a fost principalul subiect pe agenda intilnirii. Pe linga situatia politica si necesitatea gasirii unei solutii care sa duca la incetarea focului , a aparut o noua problema: criza umanitara. Stop razboiului Tony Blair a incercat aseara sa il convinga pe presedintele american sa voteze saptamina viitoare o rezolutie in Consiliul de Securitate al ONU, care sa ceara oprirea imediata a conflictului. Blair i-a explicat lui Bush ca pina atunci armata israeliana va avea destul timp pentru a distruge capacitatea de lupta a gruparii teroriste Hezbollah. Cu toate ca au trecut 17 zile de la inceputul razboiului din Liban, SUA si Marea Britanie au refuzat sa voteze o rezolutie a Consiliului de Securitate al ONU care sa ceara clar Israelului sa se retraga. Asta cu toate ca majoritatea statelor europene s-au aliniat corului celorlalte mari puteri mondiale, Federatia Rusa si China, in a cere israelienilor sa puna capat conflictului. Intilnirea dintre cei doi vine la numai doua saptamini dupa momentul penibil de la summitul G8, cind cei doi au fost inregistrati pe ascuns de un microfon ramas deschis. Londra, criticata de europeni Inca din primele zile ale razboiului din Liban, aliatii europeni ai Marii Britanii au criticat pozitia acesteia fata de conflict. Londra este vazuta in numeroase capitale europene ca un “ecou” al Washingtonului in Europa. Presa europeana de stinga, in special cea franceza, il numeste pe Blair “pudelul” lui Bush. “Oamenii ar vrea ca Tony Blair sa arate mai multa independenta fata de Bush, in ceea ce priveste conflictul din Liban”, crede Robin Oakley, unul dintre comentatorii CNN. Moment de cotitura De la sfirsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Londra a adoptat in mod constant pozitia Statelor Unite pe scena internationala. Dupa incheierea Razboiului Rece, Marea Britanie a ramas singurul aliat al americanilor care sustine neconditionat politica Washingtonului. Acest lucru s-a vazut cel mai clar in cele doua razboaie din Irak (1991, 2003) si in interventia din Afganistan. Blair se afla intr-o situatie extrem de delicata in acest moment, care il obliga pe premierul britanic sa “renegocieze”, cel putin la nivelul imaginii, relatia cu Statele Unite. Chiar inaintea plecarii spre SUA, Blair a primit o scrisoare deschisa , semnata de 42 de personalitati din tara, aparuta in “The Independent”, in care semnatarii sustineau pozitia Uniunii Europene privind incetarea imediata a focului in Liban. Pe de alta parte, SUA si Marea Britanie sint cele mai aprige sustinatoare ale Tel Avivului, de la infiintarea statului Israel. Ele ofera in mod constant tehnologie militara de ultima ora si sprijin diplomatic statului evreu.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea