Social

"FRF ar putea fi suspendată de FIFA"

Constantin Iacov susţine că, la finalul acestei luni, în cadrul Comitetului Executiv, FIFA va analiza şi activitatea şefilor fotbalului romanesc. Pentru cazul Srhoj - Abiodun se cer lămuriri suplimentare, deşi s-a dat deja o sentinţă. După ce FRF a fost somată să-i dea dreptate lui Claudio Zambon în scandalul cu Marian Iancu privind sigla şi palmaresul echipei din Timişoara, forul de la Bucureşti ar mai putea primi o "palmă", în cazul fotbaliştilor Srhoj şi Abiodun, cedaţi echipei de pe Bega, după un megascandal cu FC Naţional. Forul mondial a cerut toate documentele acestui caz cu termen limită pană la 25 martie. "Este adevărat. Noi vom pune la dispoziţia FIFA întreg dosarul chiar în aceste zile. Apoi vom pune în aplicare decizia lor, indiferent de natura ei, pentru că nu avem decat să ne supunem", ne-a spus Florin Prunea , directorul departamentului Relaţii Internaţionale din cadrul federaţiei. Preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului FC Naţional, Constantin Iacov, aşteaptă cu mare nerăbdare poziţia celor de la FIFA. "Sunt aceiaşi oameni, la FIFA, care au judecat şi cazul palmaresului lui Poli. Eu am spus mai demult de neregulile din fotbalul nostru. Acum observ că cei de la FRF fac pe fetele mari, dar nu le mai merge", ne-a spus Iacov. "La finalul acestei luni va avea loc Comitetul Executiv al FIFA, care va judeca şi activitatea forului de la Bucureşti. FRF va fi sancţionată, pentru că e prima oară cand se întamplă ca o federaţie afiliată să nu respecte decizia TAS. Să dea Domnul să nu fim penalizaţi un an de zile, cum s-a întamplat prin alte ţări". „Lupescu a făcut lobby pentru Iancu" Iacov susţine că, la finalul lunii februarie, Ionuţ Lupescu l-ar fi sunat pe Wolker Hesse, de la departamentul disciplinar, pentru a-i face lobby lui Marian Iancu: "Lupescu nu trebuie să facă diferenţe între Zambon şi Iancu, ci ar trebui să fie imparţial. Plus că în loc să-şi atingă obiectivul, Lupescu şi-a dat singur cu tifla-n cap, deoarece Hesse şi Marco Viliger sunt cei doi care au semnat ambele documente: şi cel legat de palmares şi cel legat de cererea actelor. Din păcate, Mircea Sandu şi-a mai atins un obiectiv. L-a scos pe Lupescu în faţă, şi-a rezolvat interesele, iar acum cel sacrificat va fi Ionuţ. Îmi pare rău pentru că este prietenul meu, dar asta e". Iacov spune că se pregăteşte pentru a lupta şi împotriva "Naşului": "M-am săturat de Mircea Sandu. La fel şi de Kassai, despre care am auzit că Zambon are probe împotriva sa. Ne-ajunge tuturor". „Nu suntem pe ultimul loc doar din vina lui Dună". Bossul grupării din Cotroceni este convins că blaturile şi aranjamentele nu au dispărut din fotbalul romanesc. "FC Naţional nu este pe penultimul loc din Liga I nu numai din vina lui Dună. Dar, mai multe voi spune la finalul campionatului, atunci cand vom fi în Liga a II-a şi nu vom mai fi acuzaţi că punem presiune pe arbitri. Asta pentru că noi jucăm doar pe teren. Dacă procedam ca alţii, dinaintea mea sau de la alte cluburi, acum eram pe locul patru". Iacov şi Iancu, suspendaţi de FRF Comisia de Disciplină din cadrul FRF a luat ieri, printre altele, şi două decizii menite a crea un nou scandal în fotbalul romanesc. Astfel, preşedintele lui FC Naţional, Constantin Iacov, a fost suspendat un an de zile şi amendat cu 3.500 de lei, în timp ce omologul său de la Timişoara, Marian Iancu, a fost pedepsit cu doar şase luni şi penalizat cu aceiaşi bani ca primul. Ambele sancţiuni au fost dictate ca urmare a declaraţiilor făcute de cei doi la adresa FRF. FIFA nu acceptă compromisuri În afara Romaniei, şi alte naţiuni au fost ameninţate în ultimele luni de forul mondial sau de cel european cu excluderea din competiţiile fotbalistice internaţionale. Portugalia În august 2006, federaţia a retrogradat clubul Gil Vicente, vinovat că îl folosise pe angolezul Mateus, care nu avea drept de joc. Clubul s-a adresat unei instanţe civile, fapt care i-a înfuriat la culme pe oficialii FIFA, care nu acceptă decat recursuri la tribunale sportive. Portugalia a fost ameninţată cu excluderea echipelor lusitane din sezonul 2006-2007 al cupelor europene. Grecia FIFA a decis în iulie 2006 să excludă Grecia din toate competiţiile internaţionale din cauza implicării politicului în fotbal prin trecerea federaţiei elene în subordinea Ministerului Sporturilor. De asemenea, dacă problema nu era rezolvată la timp, niciun club elen nu ar fi putut participa în cupele europene. Croaţia Selecţionata croată a riscat excluderea din preliminariile pentru Campionatul European din 2008 din cauza suporterilor. UEFA a avertizat federaţia croată că echipa naţională va fi exclusă în cazul în care fanii vor apela la scandari rasiste împotriva jucătorilor englezi de culoare în partidele directe din grupa de calificare. Polonia Selecţionata poloneză a fost la un pas de excluderea din preliminariile pentru CE 2008, deoarece guvernul din această ţară a suspendat conducerea federaţiei. Măsura executivului polonez a venit ca urmare a unui imens scandal legat de meciurile trucate din prima ligă.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea