Social

Fitele verzi

Ecologismul din Romania se zbate intre doua dileme greu de depasit. Pe de o parte, avem un conflict intre generatii, cu varstnici care nu inteleg furia tinereasca a stransului de sticle din plastic.
 
De cealalta parte, sta eterna problema a formelor fara fond, avem mult verde glamouros, multa vorbarie din registrul green cool, dar n-avem discurs puternic impotriva marilor poluatori.

Pare o fita si de multe ori e. Tinerii isi gasesc toate pretextele de socializare din lume. Nu strica o partida de voluntariat cu vreo tona-doua de gunoaie stranse. Facem focuri de tabere, mai incingem o petrecere, dar pericolul este ca acesti oameni sa ramana cu obsesia hartiilor aruncate pe jos care pot dauna estetic si sa uite de acele combinate siderurgice , rafinarii, termocentrale care sunt de fapt inima dezbaterii „Salvati planeta“.

Cele mai educate nasuri pentru trend, cele ale jurnalistilor sau stilistilor de prin redactiile revistelor pentru femei, s-au lipit imediat de ideea verde. Toata lumea a inceput sa recite - uneori inteligent, alteori papagaliceste - discursurile despre mediu, chiar mult inainte ca autoritatile sa inceapa sa se prefaca macar ca muncesc.

Tariceanu iese cu bicicleta si ii si indeamna pe ministri sa caute mijloace alternative de deplasare de Ziua Mediului . Frumos, dar e doar un gest de diva. As fi ciulit urechile daca auzeam opinii ferme in legatura cu Mittal si poluarea, ca sa aleg un exemplu aproape la intamplare. Bucurenci pleaca in turnee de strans plastic, suna cool, dar nu facem decat sa ramanem la stadiul glamouros al ecologismului.

In rest, la ultimele alegeri n-am auzit nici un candidat politic avand drept principal discurs principii ecologiste serioase. Avem un partid-mamut la stanga din care nu ies decat elucubratii. Intelectualii sunt si mai reticenti la astfel de subiecte. Ramanem astfel blocati intr-o zona a scepticismului nestiutor. Nici mie nu-mi plac fanatismele de tip Al Gore, dar vreau sa vad lupta de informare pentru depoluarea mediului.

Depoluare reala, nu simbolica. Daca ne mai jucam mult de-a stinsul luminii timp de cateva ore, riscam sa ramanem pe intuneric si dupa ce se aprinde becul. Bicicleta nu poate avea girofar. Asa ca ii recomand premierului sa-si indese adanc cartea de alegator in buzunare, sa urce in jeepul care consuma 20 de litri la suta si sa-si faca rost de ceva curaj in discutiile cu marii poluatori.
Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea